Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 14 ianuarie, ora 14:00 – 16 ianuarie, ora 20:00, în toată zona de munte vântul va prezenta intensificări, în general cu viteze de 65 – 80 km/h şi temporar va ninge. Ninsorile vor fi mai intense în noaptea de marţi spre miercuri (15/16 ianuarie), în special în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali, unde local se vor acumula cantităţi de 10 – 15 l/mp.
Temporar, pe creste, vântul va sufla tare cu rafale de peste 100 – 120 km/h, la începutul intervalului în Carpaţii Meridionali, apoi şi în restul masivelor, viscolind şi troienind zăpada, determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.
Judeţele vizate de Codul galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Botoşani, Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Bacău, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Sălaj, Cluj şi Timiş.
Pe de altă parte, în perioada 14 ianuarie, ora 14:00 – 16 ianuarie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de vreme rea, valabilă la nivelul întregi ţări. Astfel, în majoritatea regiunilor, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, în general cu viteze la rafală de 45 – 55 km/h accentuând senzaţia de rece, iar izolat şi trecător, în special în Transilvania şi Moldova, zăpada va fi spulberată.
Pe parcursul zilei de miercuri (16 ianuarie), îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, rafalele vor atinge pe arii restrânse 60 – 65 km/h. În vestul, nordul şi centrul ţării, temporar, vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ predominant sub formă de ninsoare. În cursul aceleiaşi zile în zonele joase de relief, cu precădere din vest şi nord-vest, vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza depuneri de polei
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.