În anul 1910, în Carolina de Sud, o învățătoare rurală pe nume Mare Samuella Cromer a inițiat un proiect inovator destinat fetelor cu vârste cuprinse între 9 și 20 de ani. Aceasta a organizat un club al fetelor pentru roșii, având scopul nu doar de a învăța fetele cum să cultive roșii mai bune și mai perfecte, ci și cum să devină femei mai bune și mai desăvârșite. În scurt timp, ideea a prins contur și au apărut cluburi similare în mai multe state din SUA.
Conceptul era simplu și ingenios: fetele din mediul rural învățau să planteze și să crească roșii, să le recolteze, să le conserve și să le vândă pentru a obține un profit. Singura muncă pe care fetele nu o făceau ele însele era aratul loturilor individuale de 1/10 acri.
Un exemplu notabil al succesului acestui club este povestea unei fete care a recoltat 2.000 de livre (aproximativ 907 kilograme) de roșii. După vânzarea roșiilor, ea a obținut un profit de 78 de dolari, echivalentul a aproximativ 2.470 de dolari în ziua de azi. Acești bani reprezentau o sumă considerabilă pentru fetele care proveneau din familii modeste.
Până în anul 1915, cluburile pentru roșii deveniseră o metodă recunoscută de a oferi fetelor nu doar cunoștințe practice și abilități de viață, ci și independență financiară. O participantă la club a fost citată spunând că munca era „lungă și uneori obositoare… A fost un mod prin care am putut nu doar să am bani de cheltuială și să-mi plătesc cheltuielile la Tabăra Agricolă, dar am și un cont bancar de șaizeci de dolari” (echivalentul a aproximativ 1.881 de dolari în prezent).
Inițiativa Marei Samuella Cromer a fost mult mai mult decât un simplu program agricol. A fost o mișcare care a învățat fetele din mediul rural despre responsabilitate, antreprenoriat și independență, contribuind astfel la formarea unor viitoare femei puternice și competente. Cluburile pentru roșii au demonstrat că prin educație și muncă dedicată, chiar și cele mai modeste începuturi pot duce la realizări semnificative și la o viață mai bună.
