Peste 90 de persoane private de libertate si care sunt gazduite in Penitenciarul din Bacau au cu ce sa-si ocupe timpul dupa gratii. Acestia s-au inscris la cursuri si acum se asaza in banci, unii pentru a invata sa scrie si sa citeasca iar altii pentru a termina macar opt clase. „In acest an scolar avem 93 de tineri si tinere inscrise la cursuri. In clasele I – IV sunt 56 si la gimnaziu avem 37”, ne-a spus inspectorul Madalina Matasaru, purtatorul de cuvant al Penitenciarului Bacau. Posibilitatile de studiu ale acestora se opresc la scoala generala si asta pentru ca, in municipiul Bacau nu exista niciun liceu care sa aiba invatamant la distanta. Cei care se ocupa de educatia detinutilor spun ca in ultimii ani s-a constatat o crestere a numarului persoanelor analfabete, majoritatea din randul tinerilor. (Geta P.)