Școala Gimnazială „Octavian Voicu” Bacău, partener în cadrul proiectului Erasmus+ Clean Nature Long Life, găzduiește în această săptămână o serie de care au fost pregătite cu răbdare și atenție de către membrii echipei, cadre didactice ale unității școlare. Astfel, prin intermediul prezentărilor găzduite în cadrul activităților din școală, a întâlnirilor la care vor participa oficialitățile locale și, nu în ultimul rând, a plimbărilor prin oraș și în alte locuri, oaspeții vor primi informații despre România, orașul Bacău și, nu în ultimul rând, despre Școala Gimnazială „Octavian Voicu” Bacău.
„Considerăm că programul UE Erasmus+ ne oferă oportunități de mobilitate și cooperare, având un puternic accent pe incluziunea socială, pe tranziția verde și pe cea digitală dar și pe promovarea participării tinerilor la viața democratică. Vă propunem ca în cadrul activităților desfășurate împreună, aici, în Bacău, să nu uităm că anul 2022 este Anul European al Tineretului, un an care se concentrează pe rolul central pe care îl au tinerii în construirea unui viitor mai bun, mai incluziv, mai verde și mai digital. Veți constata că programul propus de organizatori vă invită să participați la o varietate de ateliere, vizite și alte activități ce pun accent pe tineri – sărbătorind astfel, împreună, Anul European al Tineretului”, au precizat organizatorii printr-un comunicat.
Săptămâna aceasta, preșcolarii și școlarii de la Școala Gimnazială „Octavian Voicu” sunt implicați în activitățile propuse celei de a treia mobilități a proiectului Erasmus, „Clean Nature, Long Life”, coordonat de Școala Kingsmoor Academy din Marea Britanie, din proiect mai făcând parte școli din Macedonia de Nord, Turcia și Portugalia.
„Cadrele didactice din scoala noastra, au înțeles că protecția mediului a devenit o chestiune de conștiință, așa ca încearcă să găsească, pornind de la materia predată, soluții la problemele contemporane, să facă diverse legături între teme de specialitate și probleme ecologice. Orice copil poate deveni prieten cu natura, cu condiția să respecte natura. Prin activitățile desfășurate în cadrul proiectului „Clean Nature, Long Life”, preșcolarii și școlarii au fost implicați în acțiuni de selecție a deșeurilor reciclabile atât la școală, cât și acasă, de ecologizare si plantare de puieți în colaborare cu Direcția Silvică Bacău și Centrul Regional pentru Ecologie. Creativitatea copiilor a fost pusă în valoare prin desene, costume și jucarii din materiale reciclabile, mărțișoare, felicitări și alte obiecte cu care s-au realizat prezentări de modă și expoziții. Marcarea unor evenimente din calendarul ecologic, Marșul Ecologic, în cadrul căruia copiii au împărțit flyere cu mesaje eco, acțiuni de economisire a energiei și vizitele la Muzeul de Știință în colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului Bacău și-au găsit răspuns în dorința lor de a fi elevi implicați activ în menținerea unui mediu curat și sănătos atât pentru noi, cât și pentru generațiile viitoare”, a explicat Iulia Lefter, coordinator echipa României în acest proiect.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.