– “Ramâneti in aer cu Radio Alfa” era salutul tau la iesirea din emisie. Spune-mi, suntem in aer sau pe pamânt cu clasa pregatitoare din anul de invatamânt 2013-2014?
– Suntem pe pamânt. Clar. Este o clasa pe care o vad folositoare pentru copii in actualul sistem. Norocul meu a fost sa intru in aceasta forma de organizare inca de la inceput, de anul trecut, când clasa pregatitoare a trecut de la gradinita la ciclul primar. Eu având dubla specializare, adica invatator-educator, acum sunt profesor pentru invatamântul primar, am fost pregatita pentru acest sistem de clasa. Mai fac o precizare, eu am facut o specializare si pe invatamântul Waldorf, si din toate aceste combinatii, am extras ce a fost mai bun. Revenind la noul sistem, imi place cum gestioneaza actualul ministru problema clasei pregatitoare. Este foarte ferm, clar in decizii. Am sa dau un exemplu, anul acesta s-a organizat si o zi a portilor deschise, pentru ca parintii, cei interesati sa poata vedea, se pot interesa de program, de modalitatile concrete de desfasurare a procesului educational, de supraveghere a copiilor, de dotare, pot cere informatii de la conducerea scolii, de la profesori. Este, in opinia mea, altceva, este o mai mare transparenta in relatia copil – scoala – parinte. Clasa pregatitoare nu mai este un bau-bau.
– Care ar fi noutatile din anul urmator pentru clasa pregatitoare?
– In primul rând, copiii se adapteaza mai usor la noul sistem. Intrati la vârsta de sase ani in cadrul scolii, care are alte rigori, sunt pregatiti, se adapteaza mai usor in clasa intâi. Aici nu sunt calificative, nu se fac ierarhii, ceea ce conduce la o mai mare libertate de exprimare, nu mai sunt stresati de bulina, de note. Totul este o joaca, indiferent daca faci matematica sau desen. Recompensele sunt aplauzele, expozitiile cu desene, aprecieri in fata colegilor, premiile simbolice.
Clasa pregatitoare este obligatorie
– Ai observat, este vizibil impactul trecerii de la gradinita la scoala?
– Da. Eu sunt subiectiva. Sunt oameni care isi fac meseria cu placere, cu pasiune, dar sunt si din aceea care vin pur si simplu la slujba. Daca esti un pedagog foarte bun, iti faci treaba foarte bine. Sunt educatori care având clase bune, niste copii isteti, au marjat pe mai multa informatie, s-au pregatit mai bine si, normal, fac fata si la grupa mare, si la scoala, cu clasele pregatitoare, dar si la clasa intâi. Cât priveste copiii, eu zic ca e bine, nu este nimic fortat, la clasa pregatitoare invata prin joc, disciplinele sunt interactive. Apelez iar la exemple, ele sunt edificatoare: matematica si explorarea mediului, facem matematica, exploarea mediului, dar vorbesc acolo si de limba româna. Facem cifra sapte, pot face si multimi, si comparare de numere, ordonare de la 0 la sapte, cât au invatat ei, dar pot sa-i intreb cu ce sunet incepe cuvântul sapte, câte silabe are cuvântul sapte, faceti o propozitie care cuprinde cuvântul sapte, ii stimulez sa se uite in jurul lor, sa exploreze mediul imediat si sa dea exemplu de sapte obiecte. Am intrat in amanunte, in pedagogie, dar ma gândesc ca ceea ce vorbim noi aici, vor citi si parintii. Acum este obligatoriu ca fiecare copil sa urmeze clasa pregatitoare, nu mai este la alegere.
– Eu insist. In aceeasi scoala invata si copii mai mari, clasele I-IV, chiar si V-VIII, se regasesc in aceleasi spatii, in recreatii merg la aceleasi grupuri sociale, se joaca pe aceleasi holuri sau afara. Ei sunt mici, intervine jena, pudoarea…
– Depinde de la caz la caz. Apelez iar la exemple. La Scoala Cuza, am avut noroc sa avem o cladire separata de scoala principala, cladire are doar sali pentru clasele pregatitoare, aici avem mobilier specific, toalete pentru copii mai mici. Aceeasi situatie, am auzit, o regasim si in alte scoli din Bacau. Sunt si scoli unde acest lucru nu a fost posibil, insa au fost gasite alte modalitati de a separa cât de cât clasele. Stii ce am observat, toata lumea, de la director la profesori, invatatori, educatori sunt interesati, preocupati, dedicati chiar pentru ca micii nostri elevi sa se simta bine, sa se dezvolte normal, sa se simta protejati, noi, nu spun o noutate, suntem profesori, dar suntem si parinti, mamici, bone, tati, frati, asistenti. Sunt copii alintati, unii egoisti, altii mai zburdalnici, trebuie sa gasesti timp pentru fiecare.
Copiii invata prin joaca, nimic nu este fortat
– Tu vorbesti frumos, si te cred, dar ma gândesc la ceea ce se intâmpla in unele localitati din mediul rural.
– Ai dreptate, cunosc situatii unde sunt clase simultane, unde invatatorul de clasa intâi are si copii de la clasa pregatitoare. Va dati seama, cu unii se joaca, cu altii face cu totul si cu totul altceva si in alt fel, unde mai pui ca clasa intâi este foarte grea. Am vorbit cu unii dintre ei si imi spuneau ca dupa primele doua luni erau epuizati. Si pentru noi primele doua luni au fost foarte grele, dificile. Am inteles ca de anul viitor, inspectoratul, autoritatile locale vor face tot ce este posibil pentru a intra in normal. Nu-mi plac exagerarile, sa facem din orice o tragedie, sa aruncam cu pietre in tot felul de institutii. Cu rabdare, cu calm, cu initiativa, cu bunavointa si bani, sunt convinsa ca se va intra pe un fagas bun.
– Vorbeam ca intregul proces de educatie are ca o componenta principala joaca. Care sunt obiectele inscrise in programa, in orar?
– Este vorba de Comunicare in limba româna, Matematica si exploarea mediului, Dezvoltare personala, aici invatam lucruri practice, din viata de zi cu zi, cum sa ne comportam, cum sa ne ajutam parintii etc., Educatie pentru societate, Muzica si miscare, facem jocuri, ei sunt mici si nu rabdare sa stea ore intregi in banca…Ideal ar fi sa fie si un loc de joaca, apoi zona de invatare, biblioteca, unde se gasesc carti de colorat, materiale specifice, carti de citit, sunt copii care stiu sa citeasca, zona de arte. Depinde de conditiile din fiecare scoala. Sa stiti ca, fata de primele luni, când copiii se comportau ca la gradinita, ieseau din clasa, se plimbau, alergau prin clasa, usor – usor s-au mai disciplinat. Am vazut ca parintii sunt incântati, la inceput toata lumea era sceptica, ca va fi foarte greu, ca o sa cerem copiilor cine stie ce minuni, insa comunicarea, vizitele la scoala au incalzit climatul, relatiile dintre noi, dintre noi si copii, dintre profesor si parinti. Mai facem sport, cu profesor de specialitate, avem si ore de religie, la fel cu profesor de religie, iar optional pot face limba engleza.
– Tu ai lucrat si inainte in invatamânt, sunt diferente intre copiii din anii ’90 si cei de acum?
– Am fost in invatamânt din 1997 pâna in 2003, când am crezut eu ca as fi mai utila in zona presei, la radio, unde am lucrat pâna anul trecut. In luna ianuarie 2012, niste fosti elevi m-au gasit pe Facebook si mi-au spus niste lucruri care mi-au dat de gândit. Atunci m-am gândit sa ma duc la concurs, n-am spus la nimeni, am dat concursul, stii cum e, m-am gândit ca dupa noua ani de intrerupere n-am sa fac fata, insa am reusit cu 9,30. Cât priveste intrebarea ta, da, sunt diferente. Acum vad o mai mare implicare a parintilor, copiii sunt mult mai dezvoltati intelectual, au mai multe informatii, sunt mai liberi in exprimare, mai dezinvolti. Majoritatea au calculatoare, telefoane performante, tablete, noi in clasa avem videoproiector, orele au o alta intindere, o mai mare diversitate. Inainte ma pregateam altfel, faceam eu planse, desene, inventam jocuri, acum totul este informatizat, avem CD-uri, laptop. Este mai dinamic, mai atractiv pentru copii.
In invatamânt trebuie sa fii creativ si deschis
– Profesorul de clasa pregatitoare merge mai departe cu elevii sau ramâne tot la o clasa pregatitoare?
– Nu, merge mai departe cu ei, cinci ani, cum era la I-IV. Ar fi foarte greu sa ramâna, clasa pregatitoare te solicita foarte mult, iar profesorul are, si el, nevoie de diversitate. Primele doua luni sunt foarte grele, cum am spus, mai ales ca a fost primul an cu acest sistem. Noi am facut cursuri speciale de pregatire, cu formatori, aceleasi cursuri le vor face, la vara, si profesorii care preiau clasa pregatitoare anul acesta. In invatamânt trebuie sa fii foarte creativ, nicio ora nu seamana cu alta. Nicio clasa nu este simpla, usoara, nu-i simplu sa fii profesor, insa daca iti place aceasta meserie, atunci totul poate fi usor, accesibil. Daca esti plafonat, daca vii la scoala ca la birou (sper sa nu se interpreteze afirmatia mea), totul ti se pare greu, plictisitor. Este nevoie de vocatie, de pasiune, sa fii pozitiv, sa-ti placa, daca nu le ai…Exista, ca in orice domeniu, concurenta, nu totul este liniar, nu toti suntem la fel, iar parintii stiu, observa. In scoala trebuie sa fii si un pic actor, sa-ti intri in rol, sa faci sala sa freamate, sa se faca liniste când deschizi gura, sa le capeti interesul, chiar daca-i matematica, fizica sau istorie. Daca i-ai scapat din mâna, sare totul pe geam. Este complicat. Faptul ca am lucrat intr-un mediu concurential, in presa, m-a ajutat foarte mult, eu am fost invatata sa observ, sa pun intrebari, sa fiu libera in gândire, in exprimare, formatia capatata in acei ani mi-a fost de mare folos in scoala, la clasa.
– Pe tine lumea te cunoaste de la Radio Alfa, esti o vedeta a microfonului, a mediei bacauane. Cum a inceput aventura ta “in aer”?
– Am inceput din liceu, aveam doua colege de clasa, Oana Taralunga si Ancuta Adriana, ele faceau o emisiune pentru liceeni, sâmbata seara, la Radio Alfa, erau cele mai tinere, din echipa care tocmai se formase. Am venit din curiozitate la inceput, nu faceam mare lucru, mai raspundeam la telefon, ma uitam peste tot. Emisiunea aceea a disparut din grila, printr-o conjuctura a trebuit sa tin locul unei colege care plecase si asa am avut prima emisie in timpul zilei. Dupa aceea am invatat lucruri, am devenit redactor muzical, am avut norocul sa lucrez cu niste oameni foarte buni (Gabriel Chelaru, Bogdan Gondor, multi altii, pe care eu i-am respectat foarte mult), ei m-au placut, eu m-am lipit de ei si asa am ramas in radio. Era 1998. Un an sau doi am facut emisiuni noaptea, de la 12 la sase dimineata, era complicat, insa mi-a placut, era un virus atunci, era la moda sa fii la radio, au trecut 15-16 ani de atunci.
– Ce a insemnat, totusi, radioul pentru tine?
– Libertate, libertatea de a spune ce simti, ce vezi, ce vrei. Am invatat ce este o competitie, sa te lupti sa fii mereul primul cu stirea la prima ora, am avut in jur oameni care mi-au dat incredere, m-au lasat sa zbor. Toate astea mi-au dat forta, am vrut mai mult, am trecut apoi la matinal, cea mai grea misiune, trebuia sa vorbesti, sa stii tehnica, sa oferi buna dispozitie ascultatorului. Ca un fapt divers, mi-au pus pe geam, in emisie, pe un carton, o fata zâmbitoare, te uiti la fata aceea când citesti stirile, când vorbesti la radio, iti imaginezi ca in fata ai o multime de oameni pe care trebuie sa-i faci sa zâmbeasca, imi spuneau colegii.
Ma implic profesional si emotional in comunicare
– Nu poti sa comunici numai lucruri pozitive.
– Da, insa eu am gasit tonul, modul de a le spune, chiar daca vorbeam despre inundatii sau despre o premiera la teatru. Mi-a placut partea exacta a stirilor, nu am agreat can-canul, fustitele roz si divorturile vedetelor. Ma implicam emotional si profesional in informatiile transmise. Mi-a placut sa ma implic, sa am opinii, sa comentez. Imi amintesc de un fapt care m-a indârjit, la modul profesioal: se instituise sens unic pe str. Bacovia, dinspre statuie spre gara, iar cei care veneau de pe Bancii nu aveau voie sa faca la stânga, spre centru. Patru ore am vorbit despre acest subiect, sunau oamenii, noi sunam la Politie, la Primarie, a fost ceva extraordinar. Dupa emisia din acea zi, seara, politistii s-au intâlnit cu cei de la primarie si, a doua zi, au scos interdictia pe portiunea aceea. A fost o victorie a noastra, a bacauanilor. Asa am inteles noi sa ne facem meseria: activ, bataios, obiectivi.
– Mai ai si acum o emisiune, dimineata, impreuna cu Florin Stefanescu…
– Da, nu pot sa aleg intre cele doua, microfon si catedra. Recunosc ca imi lipseste foarte mult emisia, sper ca la vara sa pot face mai mult. M-am gândit ca trecând de o anumita vârsta nu mai poti prezenta Ana Lesko la radio, scandaluri, can-canuri. Ma uitam in oglinda si mi se parea ca nu sunt om serios. Merge la 24 de ani, dar nu la…35. Sunt foarte legata de acest fenomen. Este un microb, nu crezi? Un microb care nu are leac. Nu trece niciodata, unde mai pui ca ma si consum când se intâmpla câte ceva cu impact asupra populatiei, când vad ca nedreptatea se furiseaza in case, la serviciu. Eu am trait intens fiecare clipa, oriunde m-am aflat, mi-au placut temperaturile inalte, lucrurile care ard. Eu am alta structura, alta educatie, sunt mai exploziva, imi plac drumurile drepte.
– Ai cochetat si cu politica intr-o perioada.
– Da. Intr-o perioada. Am cunoscut un personaj, era politician in vremea aceea, este vorba de Cosmin Gusa, conducea atunci o miscare, care purta numele PIN, acum nu mai exista. Am fost pe lânga ei, am invatat foarte multe, ce am invatat de la el in trei ani, n-am invatat de altii o viata. Eu aveam microbul acesta din familie, tatal meu a iubit politica. La noi in casa se vorbea politica, se citeau ziare, se asculta Europa Libera. Imi amintesc cum am cumparat prima editie a ziarului DESTEPTAREA, am stat la o coada infernala la chioscul de la Luceafarul. M-am bucurat ca avem un ziar liber, al nostru. Poate ca nu-i timpul trecut sa ma apuc iar de politica, prea sunt foarte multi slabi, fara vlaga, fara raspundere. Daca nu esti credibil, iti pierzi tot farmecul.
In scoala lucram cu materia vie, nu cu fiare sau betoane
– Sa revenim la scoala. Spune- mi trei intrebari ale copiilor la care nu ai avut raspuns?
– Nu mi s-a intâmplat, cu toate ca unele intrebari, nedumeriri ar putea intra in categoria celor traznite. Am un dialog foarte deschis cu ei, nu las nicio intrebare fara un anume raspuns. Stii unde ma mai poticnesc? La jocuri, multi dintre ei folosesc calculatorul acasa, iar eu nu sunt prea tare in acest domeniu. Ei vorbesc, povestesc, iar pe mine ma iau drept arbitru. Eu incerc sa-i duc catre carte, sa puna mâna pe carte, sa o deschida, sa o simta, cartea iti transmite altfel mesajul, calculatorul foloseste doar imagini, este rece. Aceleasi lucruri vorbesc si cu parintii, sa incerce sa-i duca pe copii si catre carte, reviste. Nu stiu daca reusesc sa ma fac inteleasa, eu nu stau cu ei acasa, iar parintii, luati cu treburile zilnice prefera sa le deschida calculatorul. Ce vad, ce fac…? Traim in alt secol.
– Iti promit ca este ultima intrebare. Dupa experienta ta, dupa anul acesta ca profesor la clasa pregatitoare, mai trebuie schimbat ceva in sistemul de invatamânt?
– Nu pe mine ar trebui sa ma intrebi, dar, dupa cum stii, totul este perfectibil, inclusiv sistemul in care eu lucrez. Cum toate au o masura si doar timpul este cel care spune DA sau NU, consider ca graba strica treaba. Noi lucram cu materia vie, nu cu fiare sau betoane. Daca trebuie sa schimbam ceva ar fi sa umblam la atitudine, la mentalitate, ale profesorului, ale parintilor, autoritatilor.
