24 decembrie 2024
HomeActualitateCJ Bacău, propunere de parteneriat administrativ: cruci şi monument comemorativ pentru eroii...

CJ Bacău, propunere de parteneriat administrativ: cruci şi monument comemorativ pentru eroii de la Valea Uzului!

Președintele CJ Bacău Valentin Ivancea a adresat o solicitare către primarul comunei harghitene Sânmartin, Sândor Birtalan, pentru a obține acordul de principiu în vederea încheierii unei asocieri cu obiectivul de a realiza un proiect comun pentru amplasarea unui monument în cinstea soldaților români și de alte naționalități căzuți pe front în Primul și Al Doilea Război Mondial.

De asemenea, în cadrul acestui proiect, se va ridica un număr corespunzător de cruci comemorative pentru eroii români înmormântați în cimitirul din Valea Uzului.



“Eroii români înhumați la Valea Uzului nu merită umilinţa de a nu avea cruci comemorative la căpătâi, scoase – la adăpostul nopții – chiar de către cei care le-au amplasat cu încălcarea flagrantă a legii, mimând un patriotism de fațadă. E un gest creştinesc şi de reparație istorică să le cinstim memoria, tocmai de aceea le-am propus preşedintelui CJ Harghita, Csaba Borboly, şi primarului primarului comunei Sânmartin, Sandor Birtalan realizarea unei asocieri administrative având ca obiect amplasarea de cruci la căpătâiul eroilor români înhumați la Valea Uzului, concomitent cu amenajarea unui monument comemorativ care să conțină numele tuturor celor care îşi dorm somnul de veci în acest cimitir”, a declarat președintele Valentin Ivancea.

După obținerea unui eventual acord, va fi înaintat, în cel inai scurt timp, proiectul de hotărâre al Consiliului Judeţean Bacău cu privire la obiectul acestei asocieri în care vor fi prezentate toate detaliile tehnice necesare realizării în condiţii de legalitate a asocierii.

„A fi patriot înseamnă a respecta legea, nu a o nesocoti şi încălca, exploatând – în cel mai meschin şi ipocrit mod – un subiect sfânt: jertfa ostaşilor români din cele două războaie mondiale. La urma urmei, trăim în România şi cu toții suntem români!”, a mai declarat Valentin Ivancea.



Alte titluri
Alte titluri

Costa Popovici, sportivul anului la CSM Bacău

În Top 10, câștigătorul Cupei Mondiale la high diving...

Măsurile dispuse de structurile teritoriale ale MAI în contextul Sărbătorii Crăciunului

Aproximativ 200 de polițiști vor acționa, zilnic, în județul...

Horoscop 24 Decembrie 2024

Berbec (21 martie – 19 aprilie) Astăzi, casa ta va...

Polițiștii vă informează cu privire la riscul de victimizare în cazul cumpărăturilor on line

Perioada sărbătorilor de iarnă este una dintre cele mai aglomerate...

Ultimele știri

spot_img