18 noiembrie 2024

Ciupercile, motiv de gâlceava, prin piete

Inca de pe la sfârsitul verii, prin pietele bacauane ajunsesera diversi culegatori cu ciuperci culese din padure ori de pe pajisti. Oameni sarmani, de obicei, care traiesc din culesul sezonier.

Numai ca delicatesele, atât de apreciate de gospodine, au devenit oarecum…prohibite. Asta pentru ca legislatia in domeniu (neclara si incompleta, spun unii) prevede masuri de siguranta destul de stricte privind accesul la comercializare a ciupercilor crescute in natura, si nu in ferme specializate.



Potrivit Legii 30/2006 privind regulile de sanatate publica la folosirea ciupercilor din flora spontana, republicata in 2008, ciupercile pot fi comercializate in piete pe specii si numai separat de alte marfuri sau produse.

In plus, „administratiile pietelor si agentii economici autorizati se vor ingriji ca, pe parcursul vânzarii ciupercilor din flora spontana, sa asigure prezenta unui inspector de specialitate care sa supravegheze comercializarea ciupercilor si sa elibereze autorizatia de comercializare”.

Numai ca, doar pâna anul trecut, exista un inspector sanitar care controla zilnic in piata cantitatea de ciuperci si elibera autorizatia.

„Noi am facut mai multe adrese, dar degeaba. Am trimis instiintari inclusiv Directiei Fitosanitare care, la fel, trebuia sa aiba un reprezentant in weekend. Chiar si la Ministerul Sanatatii, pentru ca, iata!, vine perioada ciupercilor si vreau sa ma asigur. Am facut nota si la Politie, ca nu putem sa ne batem cu oamenii pe tema asta. Peste tot. Legea spune clar: vânzatorii nu au ce cauta in piata cu ciuperci fara avizul autoritatilor. Iar eu nu-i primesc in piata, pentru ca nu exista baza legala. Punct”, a spus Vasilica Busuioc, directorul pietelor din Bacau.

Chiar si asa, zilele trecute, prin pietele bacauane, erau câtiva comercianti care incercau, e drept, ceva mai ferit, sa vânda astfel de produse. „De la Vatra Dornei le-am cules”, incearca sa ma duca cu paharelul un tânar mai oaches, in Piata Sud. Avea pe taraba intinse câteva kilograme bune de hribi.

„Nu ma ajutati si pe mine sa fac rost de autorizatie?!”, imi strecoara strategic comerciantul.

Harababura din legislatie

Cert e ca legea e destul de neclara, incompleta chiar, zic unii specialisti. Asta pentru ca nu reiese limpede cine ar trebui sa supravegheze comertul cu ciuperci culese din natura.

„Eu am gasit, deunazi, autorizatii eliberate de Directia Silvica. In orice caz, legile s-au miscat destul de prost, dupa 2007, când padurile erau la Ministerul Agriculturii, iar apoi le-au dus la Ministerul Mediului s.a.m.d. Dupa parerea mea, cine a permis sa recolteze dintr-un anumit loc are si obligatia sa controleze ce anume se culege. Pentru ca silvicultorul face disciplina, in facultate, pe domeniul asta, deci nu se poate spune ca e nespecialist si nu poate deosebi ciupercile. Insa, marea problema este ca pe piata se vinde ceea ce recolteaza altii”, spune Maria Hagima, inspector la Inspectia legume-fructe din cadrul Ministerului Agriculturii.

Dincolo de aceste controverse, in piete ajung in continuare ciuperci. Mai mult sau mai putin legal. Chiar si ghebe, din categoria celor de vara, cu un aspect care te duce cu gândul la cele de cultura.

„Este o firma pe care am verificat-o, are autorizatie de la DSP”, ma incredinteaza Clara Stan, administrator la Piata Sud.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014