Ca multe alte subiecte fierbinți, problema Canalului Bâstroe care a explodat acum, este pusă bine la pastrare, sub obroc, și, mai mult, o serie întreagă de experți încearcă să ne demonstreze că nu e nimic, doar propagandă putinista. Problema este cât se poate de contondentă pentru că însăși partea ucraineană a reunoscut, în mod oficial, că adâncește canalul ca să permită trecerea navelor mai mari. Ce înseamnă asta pentru Delta Dunării, ne-o spun o serie de studii științifice, bine ascunse, de care nici autoritățile și nici fact-checkerii nu vor să știe: va crește fluxul de apă pe brațul Chilia, iar Delta Dunării se va transforma în teren agricol pentru că nu va mai primi apa de care are nevoie.
Problema este clasică de acum. Avem o situație din care România iese în mare pierdere. Este clar o problema de mediu care trebuie discutată și evaluată. O problemă cu consecințe importante pentru Biosfera Deltei Dunării. Dar, ce să vezi? Băieții și fetele care se îngrămădeau să închidă exploatările de cărbune, hodrocentralele și termocentralele, care boceau pe umărul gândăceilor aflați în pericol de exterminare din cauza autostrăzii nu scot un diftong.
ONG-urile de mediu care se grăbesc să ne închidă capacitățile de producție a energiei, să ne blocheze proiectele de infrastructură, pentru că așa le-au cerut finanțatorii, tac acum. Este clar de ce: finanțatorii le-au spus să pună batista pe țambal. Au nevoie ca Ucraina să aibă o capacitate de a scoate din țară milioanele de tone de grâu și porumb ieftin de care are nevoie Europa. Grâne care aproape că au falimentat fermierii din Estul Europei, care trebuie să îndeplinească niște condiții scricte de mediu, de exemplu. Că nu mai poți să dai cu balegă de vacă pe câmp după traditie, trebuie acum să faci proiect și să obții aprobări de la Agenția de Mediu pentru asta. Nu mai ai voie să arunci cât îngrășământ chimic vrei câte ierbicide, fungicide și așa mai departe. Sunt reguli europene care cresc cheltuielile, în vreme ce în Ucraina nu mai există nici un fel de regulă.
Revenind la subiect, dincolo de absența din peisaj a ONG-urilor de mediu, remarcăm absența aproape totală a autorităților românești. Care tac complice la ceea ce se întâmplă acolo. Tac pentru că știu că dacă deschid gura, o vor păți. Cum au pățit-o și alții care au încercat să regleze lucrurile, pentru că partenerul strategic nu are nevoie de oameni care să miște în front.
Doar nu credeați că în țară asta deciziile se iau la București…
Una peste altă, problema Canalului Bâstroe se adaugă altor probleme asupra cărora România nu mai are nici un control. Iar asta nu poate decât să adâncească prăpastia dintre așa-zisele elite și populație. Și așa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori în istorie, acest lucru se răzbună.
