27 noiembrie 2024

Citiți-l pe McEwan!

Pe final de an, o recomandare literară. Ca să intrăm mai ușor în 2021. Și, posibil, pentru a înțelege mai bine ceea ce ni s-a întâmplat în 2020. Ducând dorul lui 2019. În linii largi, „Gândacul” lui Ian McEwan este despre 2020, ca și despre 2019 ori 2021. Deși are ca pretext Brexitul și ca instrument umorul, parabola se întinde însă mult, muuult dincolo de aceste granițe geografice, politice și temporale. Ca orice gândac, și protagonistul lui McEwan reușește să se strecoare cu multă abilitate în adâncul întunecat al lumii noastre; lumea oamenilor. Iar autorul se întrece pe sine, reamintindu-ne de ce ne-au plăcut atât de mult și „Sâmbătă”, și „Amsterdam”, și „Operațiunea Sweet Tooth”.

Într-o anti-metamorfoză kafkiană, un gândac se trezește într-o dimineață transformat în ditamai prim-ministrul Marii Britanii. Jim Sams nu este însă doar alter-ego-ul lui Gregor Samsa. Este mai mult de atât. El a fost ales drept artizanul implementării Inversionismului, o politică financiară menită să ducă mai întâi Marea Britanie și apoi, foarte probabil, lumea întreagă, în ruină. Fără să aibă habar, lumea oamenilor se ruinează. Cea a gândacilor, în schimb, înflorește în mod conștient. „În vremuri mai recente, în decursul ultimilor două sute de mii de ani, am viețuit alături de oameni și le-am descoperit propriul lor gust pentru întuneric, de care nu sunt atât de atașați ca noi. Dar ori de câte ori acesta a prevalat în ei, noi am prosperat. De fiecare dată când ei au cunoscut sărăcia, murdăria, condițiile de viață sordide, noi am prins puteri. Și, prin mijloace complicate, cu prețul multor experiențe și eșecuri, am ajuns să identificăm condițiile prealabile ale acestor distrugeri a omenirii.



Războiul și încălzirea globală, desigur, și, pe timp de pace, ierarhiile inamovibile, concentrarea bogăției, superstițiile adânc înrădăcinate, zvonurile, discordia, neîncrederea în știință, în inteligență, în străini și în cooperarea socială. Cunoașteți lista”. Într-adevăr, o cunoaștem. Dar trebuia scrisă de cineva. Și a scris-o McEwan. Sau Jims Sams. Ori poate că a scris-o chiar un gândac!

Așa că, lăsați la o parte papucul și puneți mâna pe carte! Vă veți distra citind metoda funcționării Inversionismului, adică inversarea circulării banilor. Și veți cădea pe gânduri recitind lista pomenită mai sus. La urma urmei, acum, pe final de an, este ceea ce avem de făcut pentru ca gândacii să nu pună stăpânire pe lumea noastră. Sau, și mai rău, să nu devenim noi toți pe de-a-ntregul niște gândaci.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014