23 decembrie 2024

„Citește-mi 100 de povești!”, un program național pentru încurajarea lecturii în familie și în grădiniță

La sediul Ministerului Educației și Cercetării a fost semnat protocolul de colaborare, în vederea stimulării lecturii în grădinițe și familie, între Ministerul Educației și Cercetării, Asociația OvidiuRo și Ministerul Culturii. Programul este înscris sub egida Proiectului „România Educată”, derulat de Administrația Prezidențială.

Programul își propune să stimuleze lectura în rândul copiilor, atât în grădinițe, cât și în familie. Copiii vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură și de a-și dezvolta atenția, vocabularul, imaginația și, mai ales, motivația pentru învățare. Programul contribuie așadar, în mod direct, la dezvoltarea literației și a unor obiceiuri de lectură care favorizează procesul de învățare și de alfabetizare funcțională, în special pentru copiii din familiile defavorizate și izolate cultural.



Obiectivul acestui proiect este ca, în următorii cinci ani, toate grădinițele publice din România să devină Grădinițe Bibliotecă, adevărate insule de lectură și cultură pentru copii. Pentru ca o grădiniță să primească acest statut, directorul acesteia va dezvolta și va implementa, alături de echipa sa de profesori de învățământ preșcolar, un plan anual de lectură dedicat copiilor, cu sesiuni săptămânale de lectură, cu invitați care să le citească celor mici. OvidiuRo va oferi cadrelor didactice sesiuni de formare centrate pe literație, punând accent pe modalitatea de a le citi copiilor, de a le capta atenția și de a le stimula curiozitatea. Grădinițele vor fi dotate cu un important fond de carte tipărită și în format digital, iar copiii vor primi cărți pentru acasă, urmărindu-se astfel încurajarea lecturii și în familie.

„Parteneriatele în contextul «Citește-mi 100 de povești!» vin ca o continuare firească a proiectelor comune anterioare, dedicate facilitării accesului la educație timpurie de calitate al copiilor din medii defavorizate. Propunerea noastră este corelată cu viziunea dezvoltată în cadrul Proiectului «România Educată», cu măsurile și acțiunile de reducere a părăsirii timpurii a școlii și a analfabetismului funcțional prevăzute în documentele strategice elaborate pentru domeniul educației, precum și cu Reperele Fundamentale în Învățarea și Dezvoltarea Timpurie a copilului. Astfel, programul OvidiuRo constituie o soluție concretă pentru dezvoltarea limbajului, comunicării și pasiunii pentru scriere și citire”, a explicat Patricia Pușchilă, director operațional OvidiuRo.

Partenerii acestui proiect sunt Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Asociația „Cu Alte Cuvinte”, Asociația „Lectura și Scrierea pentru Dezvoltarea Gândirii Critice România”, Fundația Noi Orizonturi.

Despre Asociația OvidiuRo

Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil sărac să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, desfășurat de asociație în intervalul 2010-2015, a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, prin Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Ca Agenție pentru Educație Timpurie, OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru cei mai săraci copii din România, prin materiale educaționale de cea mai bună calitate și formarea profesorilor și părinților pentru a valorifica aceste resurse. De la înființare și până în prezent, beneficiarii direcți ai OvidiuRo au fost 67.000 de copii preșcolari și 9.000 de profesori ce au participat la programe de formare centrate pe literație. Beneficiarii indirecți au fost 21.500 de părinți, 100.000 de frați și surori ai copiilor, care au participat în programele OvidiuRo, precum și mii de profesori, colegi ai celor implicați direct în programele asociației. Peste 225.000 de cărți au fost dăruite și citite copiilor până acum, aprinzându-le astfel curiozitatea și dorința de cunoaștere.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img