13 noiembrie 2024

Ciocul mic, Puterea vrea liniste!

Se intâmpla, in ultima vreme, sa aud tot mai des ca lucrurile nu merg rau si ca „presa exagereaza”, „mediatizeaza excesiv”, „alearga dupa senzational”. Aceste acuzatii vin, bineinteles, din partea Puterii. Ultima oara când am auzit astfel de critici, se discuta despre violenta impotriva copilului. In ciuda faptului ca datele folosite de ziaristi sunt, de obicei, sigure si publice, oficialii prezenti la eveniment si-au unit fortele, afirmând ca presa nu reflecta corect realitatea.

Nu, violenta in familie nu s-a intensificat odata cu criza, in scoli nu exista batai filmate cu telefonul, nu au crescut datoriile neachitate de cetateni bancilor, nu s-au facut concedieri, medicii nu pleaca in strainatate…



Doar ziaristii vad aceste lucruri care nu exista! Oficialii care fac astfel de afirmatii sunt penibili. Cu atât mai penibili cu cât in multe dintre cazurile grave prezentate in mass-media s-a intervenit numai dupa ce au devenit publice. Doar atunci primaria, politia, scoala, serviciile de asistenta sociala au aflat ca in vecinatatea lor exista un copil parasit, grav neglijat, aproape pe moarte.

Minori care inghetau in casa, un barbat care isi viola nepoata, o mama care si-a injunghiat fiica cu handicap, toate aceste drame prezentate recent sunt fabulatii. Totusi, institutiile anunta ca se autosesizeaza! Fac, si ele, ceva, nu-i asa? Intrebarea este de ce nu au cunoscut, de ce nu au prevenit? Nu pentru asta sunt platiti slujbasii statului? Presa e un organ de control social, care ii apara pe cetateni fata de abuzurile institutiilor investite cu putere, cu autoritate, care nu au nevoie sa fie aparate.

Oficialii care cearta presa vorbesc despre parteneriatul cu mass-media, dar cum inteleg, oare, acest parteneriat? Intr-un singur fel: ziaristii trebuie sa vina la dezbateri, inaugurari, mese rotunde, apoi sa redea frazele pe care le „editeaza” politicienii ajunsi directori sau inspectori sefi. In rest, „ciocu’ mic”, cum cerea un deputat PDL! Sau era de la PSD? E vreo diferenta? Incep sa cred ca nu. Acest mod de a privi relatia cu presa imi aminteste de Adrian Nastase.

De cresterea si descresterea lui. Opozitia devenita Putere ar trebui sa priceapa ca inamicul numarul 1 al politicianului e propria aroganta, nu presa. Electoratul i-a dat USL-ului votul contra unui CEC in alb, dar va socoti, poate chiar mai devreme de data scandetei, daca obligatiile au fost onorate!


Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014