28 noiembrie 2024

Cinstirea Eroului Martir Emil Rebreanu la Palanca

Sâmbătă 13 mai, la Palanca, soarele a bucurat cu razele sale desfășurarea unei emoționante manifestări, de depunere de coroane de flori, la Monumentul Eroului – Martir Emil Rebreanu, comemorat la trecerea a 100 de ani de la moarte. Această acțiune, la care au participat mai multe oficialități, autoritățile locale și numeroși locuitori ai satelor de pe valea Trotușului, este cuprinsă în șirul de activități ce au loc la Palanca sub genericul “Calvarul unei granițe între frați”(ce se desfășoară în cursul acestei luni).

Astfel, au fost prezenți la acest eveniment parlamentarul Iulian Iancu, prefectul județului Bacău Maricica Coșa, Silviu Pravăț, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Adrian Luca, șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău, scriitorul Ilderim Rebreanu (descendent al familiei marelui scriitor Liviu Rebreanu), cunoscutul profesor Dumitru Cojocaru din Palanca (ce a fost moderatorul manifestării). Alături de un mare număr de tineri, în frumoase costume populare, au participat veterani de război, invitați din orașul Comănești și din comunele trotușene Brusturoasa și Agăș.



În prezența unei gărzi militare, manifestarea a fost deschisă de către primarul comunei Palanca, Adrian Paliștan, care a declarat în cuvântul său:”Crunt încercat în timpul Primului Război Mondial județul Bacău a fost locul unde Armata Română a decis finalul acestei puternice încleștări. Cireșoaia, Cașin, Oituz sunt localitățile care au crescut renumele oștenilor români, astfel că noi suntem singurul popor european ce trăiește acolo unde s-a născut dar și singurul popor ce am fost <>, într-o Europă ce tremura de teama islamului. Eroul Emil Rebreanu avea să plătească cu prețul vieții faptul de a nu lupta împotriva românilor”. Noul prefect al județului Bacău, Maricica Coșa a mărturisit, copleșită de multe emoții:”Este un lucru înălțător și foarte mare evenimentul de la Palanca. Nu este ușor ca în tumultul vieții să faceți să ne aducem aminte de eroi! Pentru noi Emil Rebreanu nu este ‘un om plecat dincolo’, pentru noi este un model!”

“Lecția de iubire” a lui Emil Rebreanu

Cuvinte pline de căldură sufletească a rostit la Palanca deputatul Iulian Iancu. “Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a îngăduit ca să fim aici, să trăim o lecție de iubire ce ne-a lăsat-o Emil Rebreanu. Este o vorbă ce spune că va veni o vreme când se va vorbi despre noi ca despre izvoare și despre stejari! Emil Rebreanu este al tuturor și după 100 de ani intră în veșnicie prin noi ca model de viață! Două daruri de neprețuit sunt de la Dumnezeu, pentru care nu avem nici un merit – viața și timpul! Câți dintre noi acceptă să își dea viața din iubire, ca Emil Rebreanu? Cercetătorii au ajuns la concluzia că tot ceea ce face și spune omul se întipărește adânc în sufletul său. Marea taină este că prin tot ceea ce spunem și ce gândim ‘scriem cartea vieții!’.

Când se vor deschide cărțile, faptele lui Emil Rebreanu vor străluci! Tinerii să aibă totdeauna ca model pe Emil Rebreanu!” Vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Silviu Pravăț a continuat șirul gândurilor vibrante și a declarat:”Acest pământ pe care pășim acum, s-a hrănit cu sângele luptătorilor și al Armatei Române, a celor care s-au jertfit pentru libertatea noastră. Acest lucru nu este de uitat și pământul pe care pășim trebuie să îl păstrăm mai departe!”

La această manifestare a vorbit și scriitorul Ilderim Rebreanu, care, prin prezentarea a multe secvențe din viața Eroului Martir Emil Rebreanu, a dovedit argumentul marelui politician Nicolae Titulescu:”România nu poate fi mare fără jertfă!” Ilderim Rebreanu (care a lansat la Onești și la Palanca romanul “Născut în zodia morții”), a evocat biografia cutremurătoare până la ultimele clipe de viață ale lui Emil Rebreanu, pentru care “patria recunoscătoare a înălțat la căpătâiul său un monument de glorie și l-a eternizat în slove de bronz”.

Într-un omagiu al celui mai profund respect la această festivitate au fost depuse coroane de flori de către parlamentarul Iulian Iancu, de către instituțiile județene (Prefectura și Consiliul Județean Bacău), de Primăria Palanca, de Filiala Bacău a Forumului Montan din România . Au mai depus coroane de flori reprezentanți ai Fundației “Gândul aprins”, de la Asociația “Prospectorii istoriei” și de la școli gimnaziale din Comănești, Agăș, Brusturoasa și Palanca. Festivitatea s-a încheiat cu prezentarea unui program artistic de către Ansamblul “La porțile neamului” din Palanca și de George Cojocărescu, solist de muzică populară.

Fotografii realizate de Asociatia Prospectorii Istoriei



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014