„Sărbătorim în acest decembrie 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. Centenarul Marii Uniri oferă întregii suflări românești oportunitatea de a ne gândi să trăim împreună, să sporim efortul de a ne susține identitatea și aspirațiile legitime.
Brandul Grupului AGRICOLA – Neam de gospodari – aduce în discuţie moştenirea istorică a companiei, respectul faţă de valorile profund româneşti și valorizează un simbol puternic – o reprezentare modernă şi stilizată a piesei «Cloşca cu puii de aur» a tezaurului de la Pietroasa. Promisiunea AGRICOLA vorbește despre tradiţia lucrului bine făcut şi este parte a istoriei de peste 120 de ani a meșterilor în prelucrarea cărnii de pe aceste meleaguri.
Companiile grupului nostru duc mai departe tradiția și o ancorează prin măiestrie și inovație în contemporan”, arată Grigore Horoi, președintele Grupului AGRICOLA, referindu-se în special la produsele inovatoare, diferențiatoare, care au reconfigurat piața cărnii, produselor din carne și ouălor, lansate de AGRICOLA în ultimii ani.
Puiul Fericit și Cocoșelul de Pădure
Lansat în 2010 și relansat în 2014, Puiul Fericit a fost creat special pentru consumatorii care doresc să redescopere gustul autentic al puiului de altădată.
“Puiul Fericit este răspunsul nostru către nevoia românilor de a reveni la gusturi şi la obiceiuri tradiţionale, autentice. Provine dintr-o rasă certificată internațional pentru creștere lentă, este un produs de calitate, premium. Puiul Fericit este crescut în ferme de dimensiuni mici, minim 56 de zile, este hrănit cu cereale, iar porumbul are o pondere de 70% în hrana acestuia. Puiul corespunde unei cereri reale din partea consumatorului – de a reveni la alimentaţia tradiţională: carnea are o consistență sporită, specifică puiului cu creștere lentă, are o culoare gălbuie, plăcută, iar gustul este apreciat de cunoscători și validat de distincțiile primite în acești ani de la Institutul pentru Calitatea Gustului-iTQi de la Bruxelles, care au acordat două stele de aur puiul nostru, furnizat cu mare onoare și Casei Regale a României.
Experiența de lider în piața puiului cu creștere lentă din România (aproximativ 80% din acest segment) a inspirat AGRICOLA în acest an să vină în întâmpinarea consumatorilor cu noul sortiment, Cocoșel de Pădure, un alt pui cu creștere lentă, îngrijit în amplasamentele noastre special amenajate din inima pădurii de la Brad, hrănit cu cereale între care 70% porumb și crescut 30 de zile. Dezvoltarea echilibrată a acestui pui, cât şi alimentaţia au contribuit la crearea primului coquelet proaspăt românesc.
La AGRICOLA am vrut întotdeauna să oferim consumatorului român produse care să corespundă nevoilor și aspirațiilor sale. Cocoșelul de Pădure este răspunsul nostru către consumatorii avizați care își doresc un pic de răsfăț, calitate, gust şi prospețime românești. Cocoșelul de Pădure a fost deja bine primit de consumatori și avem convingerea că anul 2019 va valida și consolida succesul acestuia”, mărturisește Tatiana Cimpoeşu, vicepreşedinte AGRICOLA.
Sărbătorim împreună cu Salam de Sibiu, Exclusiv și Cărnăciori Salbă(c)
În ajunul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, compania SALBAC oferă consumatorilor o ediție limitată a trei dintre cele mai valoroase produse ale sale: Salamul de Sibiu, Salamul Exclusiv si Cârnăciorii Salbă(c).
”Suntem o companie care are responsabilitatea de a duce mai departe tradiția AGRICOLA de peste 60 de ani materializată în expertiză, respect și recunoaștere. De Centenar și la vreme de iarnă, am «îmbrăcat» trei dintre cele mai distinse sortimente ale noastre în straie de sărbătoare personalizate: «sărbătorim împreună 100 de ani». Este vorba despre liderul incontestabil al pieței salamurilor crud-uscate din România, Salamul de Sibiu AGRICOLA, pe care consumatorii îl vor regăsi în perioada acestor Sărbători și în ediția de colecție cu vinars și vin roșu, apoi de Salamul Exclusiv, o bijuterie a gustului și rafinamentului, în a cărui secțiune regăsim o structură mare a cărnii atent selecționate, precum și de Cârnăciorii Salbă(c), care să împodobescă mesele românilor cu savoare.
Salamul de Sibiu AGRICOLA înglobează în sine tradiția neatinsă de vremuri, măiestria echipei noastre de specialiști, recunoașterea consumatorilor prin cota de piață de peste 50% pe care și-o consolidează an de an, dar și validarea excelenței prin premiile internaționale – 2 stele de aur – obținute în ultimii ani din partea Institutului de Calitate a Gustului iTQi de la Bruxelles și medaliile primite pentru calitate la Monde Selection. Cu mândrie, Salamul de Sibiu AGRICOLA este furnizat Casei Regale a României”, declară Angelica Șmil, Director SALBAC.
Nuggets și Stripsuri din carne de pui fără E-uri
Pentru consumatorul secolului XXI momentul mesei s-a transformat în «momentul de conveniență al mesei», iar durata medie de pregătire a mesei nu depășește 30 de minute. Preferința pentru gusturi variate și intense, lipsa timpului și a abilităților necesare gătitului sunt premise și oportunități de dezvoltare a sortimentelor ready meals ale companiei EUROPROD.
“În această categorie se inovează în special în ce privește gustul produselor și rețetele, de aceea în fiecare an surprindem consumatorul cu produse noi. Cea mai semnificativă inovație a noastră o constituie Nuggets și Stripsurile din carne de pui fără E-uri, primele sortimente de pe piața internă de acest fel, coapte în abur și nu prăjite. Oferim oamenilor sortimente gata pregătite, 100% piept de pui românesc. Doar le încălzești!
Factorii care determină decizia de cumparare sunt, pe de o parte, ritmul alert în care trăim –unii consumatori nu mai au timpul necesar să gătească și renunță la bucătăria tradițională – , iar pe de altă parte tendința de a urma trendul modern.
Am extins gama de produse pregătite cu sortimentul Gujoane din piept de pui picante alături de alte două noi produse vegetale refrigerate: Chifteluțe cu ciuperci și Fantezie cu legume. Portofoliul este diversificat și are ca vârf de lance produsele inovatoare”, arată Lucica Benedic, Directorul EUROPROD.
Ouă Ochioase și Ouă Inimoase
Recent desemnate ca fiind cel mai bun produs nou al anului 2018 la Premiile PIAȚA, Ouăle Ochioase și Ouăle Inimoase AGRICOLA, unice pe piața Europei, au creat astfel o nișă importantă în piața ouălor din România, ce răsplătește cei 4 ani de cercetare ai echipei de la AVICOLA LUMINA-Constanța.
“Am adus cu încredere pe masa românilor ouă îmbogățite pe cale naturală cu luteină, respectiv cu Omega 3 și antioxidanți, pur și simplu prin inovația de a introduce în hrana păsărilor ouătoare a lucernei, semințelor de in și de struguri.
Sănătatea consumatorului este prioritatea noastră, de aceea ne-am dorit foarte mult să lansăm aceste sortimente cu impact în menținerea sănătății, obținute prin utilizarea în hrana găinilor de materii prime naturale bogate în substanțe benefice organismului uman. Am obținut astfel, în urma unei cercetări riguroase care a început în anul 2013, o combinație între complexitatea nutritivă a oului și proprietățile substanțelor Omega 3 și luteină.
Acizii grași esențiali Omega 3 reprezintă una dintre cele mai importante clase de nutrienți esențiali în alimentație, iar evidențele clinice recomandă consumul lor pentru menținerea sănătății cardiovasculare și celebrale și scăderea nivelului seric de trigliceride.
Luteina este un nutrient bine cunoscut pentru proprietățile sale de creștere a acuității vizuale, fiind utilizată în tratamentul bolilor degenerative ale ochiului, în special degenerescența maculară.
De ieri, 26 noiembri,e am devenit Furnizor al Casei Regale a României, iar în curând vom lansa și o gamă de ouă destinate copiilor, sub licență Disney”, a mărturisit Vasile Bunduc, Director AVICOLA LUMINA.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.