Investiția în valoare de aproximativ 4,7 milioane euro este cofinanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională.
„Prin consolidarea, reconfigurarea şi modernizarea fostului cinematograf Orizont vom crea spaţii destinate unui incubator de afaceri pentru tinerii antreprenori. Vom sprijini dezvoltarea afacerilor aflate la început de activitate, firmele fiind găzduite pe o perioadă determinată de timp (ciclul de incubare), interval în care vor beneficia de suport financiar, servicii de consultanţă şi spaţii pentru birouri”, spune primarul Cosmin Necula.
Proiectul pentru amenajarea celor 1800 mp propune păstrarea proiecțiilor cinematografice în una dintre săli, alături de spații pentru workshopuri, expoziții, ateliere, prezentări, o cafenea publică cu gradină la etaj și spații de lucru pentru tinerii intreprinzatori care activează în Bacău.
„În 2019 am semnat contractul de finanțare, iar în prezent suntem în etapa elaborării proiectului tehnic. Lucrările vor demara efectiv în perioada mai-iunie a acestui an, imediat după finalizarea procedurilor de achiziție”,a mai spus primarul Bacăului.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.