28 noiembrie 2024

Cine votează pentru ausweissul sanitar pierde procente electorale

Foarte puțin timp desparte transformarea celor care au deja două doze de vaccin în persoane nevaccinate. Cine nu va avea trei doze va trebui să suporte aceleași restricții ca nevaccinatii iar între acestea s-ar putea afla interdicția de a munci și de a câștiga banii necesari traiului zilnic.

Dacă partidele vor vota așa-zisul «certificat verde», milioane de oameni se vor afla în situația de a-și pierde locul de muncă, nu doar de a nu mai fi admiși în anumite magazine sau „spații neesențiale”. Și sunt absolut sigur că, în ciuda propagandei oficiale, există o respingere tot mai hotărâtă a vaccinurilor experimentale pe care autoritățile vor să le facă obligatorii.



Dar, transformarea vaccinurilor în niște condiții obligatorii pentru derularea unui contract de muncă poate avea consecințe. Pe plan politic se pot câștigă și pierde voturi. Unii nu știu, altora nu le pasă. Probabil USR nu-și va face griji întrucât votanții săi dorm cu gândul la următoarea doză și numără zilele până la viitoarea inoculare. PNL va fi oarecum atins întrucât decizia va afecta într-o anumită măsură afacerile dar cel mai șifonat ar fi PSD, partid aflat într-o creștere sensibilă de popularitate. Un vot decisiv al PSD pentru «certificatul verde» ar face ca o mare parte din electoratul liber să migreze către AUR și, de ce nu, APP. Dar AUR va lua grosul intențiilor de vot, pentru că s-a poziționat, deja, împotriva vaccinării obligatorii.

Oricât ar încerca ministrul Rafila să cosmetizeze situația, ceea ce propune nu se deosebește foarte mult de forma respinsă în Senat. Evident, o propunere neconstituțională, dar cine mai stă să numere de câte ori s-a încălcat, în ultimii ani Constituția?!

Per total, PSD va pierde cel mai mult dacă va vota așa-zisul «nazi-pass» iar AUR se va ridica și mai mult. Rămâne de văzut ce va alege partidul: să-și mențină baza electorală sau să se supună solicitărilor externe.

Deja nu mai discutăm despre eficientă/ineficiență vaccinului. Cred că s-a înțeles clar că e o mare problema din punctul ăsta de vedere, pentru că nimeni nu poate explica de ce România este singura țară „verde” într-o Europă „roșie”, în ciuda faptului că nu prea stă bine la capitolul vaccinuri. La fel, nimeni nu explică de ce valurile de îmbolnăviri apar în țări supervaccinate și se sfârșesc chiar dacă lumea se vaccinează sau nu.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014