Dupa ultimele date facute publice de Oficiul National al Registrului Comertului, judetul Bacau este, de departe, campion la capitolul firme intrate in insolventa de la inceputul anului. Ca numar, firmele nu ar fi atât de multe, comparativ cu situatia prin care am trecut in ultimii trei-patru ani. Sunt numai 58 de cazuri consemnate in lunile ianuarie si februarie. Dar, dinamica acestui „indicator” te lasa masca: 81,25%, pentru ca anul trecut, in aceeasi perioda de inceput de an numai 32 de firme au capatat un asemenea statut.
Doar cu doua exceptii, in toate celelalte judete dinamica are un trend negativ, dar un nivel atât de inalt ca in Bacau nu s-a mai vazut.
Orice comentator al fenomenului poate da vina, in primul rând, pe celebra criza economica prin care am trecut (unii cred ca inca mai trecem!). Multi ar mai spune ca nici nu a fost rau, criza fiind ca lupul: un sanitar al padurii, pentru ca face mare curatenie printre dobitoace. Au si ei dreptate, era nevoie de o deratizare severa.
Dar, o fi chiar bine, o fi rau sa se ajunga la insolventa?
Doar cu un an-doi in urma am observat ca agentii economici lipsiti de noroc in afaceri au inceput sa nu se mai teama de insolventa, care nu inseamna automat falimentul unei societati comerciale cu probleme. Ea poate aduce o cale de reorganizare si de insanatosire a afacerii, din care toti ar avea de câstigat: actionarul ar scapa de probleme financiare, salariatii ar lucra linistiti, iar creditorii si-ar recupera banii.
Numai ca povestea nu poate fi atât de simpla pe cât pare. In conditii normale, insolventa poate aduce redresarea, dar daca intreprinderea va fi incoltita permanent de cei care râvnesc la ce mai are in patrimoniu, nimic nu mai poate fi salvat. In Bacau, bunaoara, celebra fabrica de bere, care aproviziona acum câteva zeci de ani pâna si Litoralul, a trecut prin furcile caudine ale reorganizarii judiciare, a reluat chiar productia la un moment dat, avea destule stocuri care, vândute, ar fi taiat din datorii, dar creditorii nu si nu. Apoi a fost scoasa la vânzare, cu totul, in mai multe etape, pâna când pretul cerut sa fie suficient de mic sa convina celor care i-au urmarit sfârsitul. Terenul de acolo facea mult mai mult decât fabrica in sine. Si, in definitiv, ce nevoie mai avea Bacaul de atâta bere, când vine bere gârla de la altii, chiar din import?
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
