Cine penalizează incompetenţa

Am crezut iniţial că nu am citit bine, că nu am înţeles, am recitit, am reverificat informaţia: administraţia locală a Bacăului are de plătit o penalizare de 2 (două) milioane de euro către o instituţie financiară a Uniunii Europene, deoarece lucrarea de modernizare a Insulei de Agrement nu a fost finalizată la termen, respectiv decembrie 2016.

Pe scurt, cauza principală ar fi un proiect greşit al parcării supraterane de la intrarea pe Insulă, amplasată deasupra unei instalaţii de apă, astfel că lucrările au stagnat, după care au fost sistate. Urmează altă licitaţie, alt proiect, alţi bani, însă n-am auzit de o anchetă, de stabilirea vinovaţilor, de recuperarea banilor de la cei în cauză.



Mai ştiam că atunci când umblăm cu bani de la UE, trebuie să facem ochii mari, deoarece europenii nu stau la discuţii când este vorba de bani, contracte, termene. Mai ştiu că orice teren pe care urmează să fie amplasată o lucrare trebuie descărcat de orice sarcină (vestigii istorice, reţele de apă, canalizare, electrice etc.).

Nu, această sumă întrece orice închipuire, cu două milioane de euro făceam o parcare din oţel placat cu aur, asfaltam zeci de km de stradă etc. Eu nu ştiu cine doarme liniştit când ştie că municipalitatea trebuie să plătească degeaba, în urma unor oameni inconştienţi, incompetenţi, o aşa sumă.

Auzeam prin vara trecută că s-a terminat cu jaful, cu lucrări făcute de mântuială, că se va introduce ordinea şi calitatea, cine este vinovat, va plăti.

S-a abrogat această conduită?


Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.