Nu lucrez in Sanatate, nu sunt specialist in acest domeniu, dar sunt beneficiar al serviciilor medicale si, ca ziarist, o voce a celorlalti pacienti. In aceasta calitate, constat ca, treptat, problemele din sistemul public de sanatate se agraveaza, in ciuda unor eforturi locale de a moderniza institutiile.
Sunt probleme care deriva din lipsa medicilor, a materialelor si a medicamentelor. De ce lipsesc medicii? Pai daca sunt foarte prost platiti si nu au cu ce sa lucreze nu inseamna ca degeaba au facut atâta amar de scoala?
Ce alta solutie au decât sa caute locul, tara in care pot profesa, in care pot ajuta? Mi-aduc aminte ca, in vremea copilariei mele, exista un spital de plasa in Parincea (care avea maternitate!), mai mult, in fiecare comuna functiona un dispensar rural, de obicei intr-un fost conac, cu o camera de nasteri pentru urgente, cabinet stomatologic, cabinetul medicului generalist, camera de odihna a medicului (care facea de garda, nu venea doar martea, intre 10 si 12), sala de asteptare, o sala de tratamente dotata cu doua-trei vitrine pline cu medicamente si o soba de teracota care, pe timpul iernii, duduia.
Asta in anii ’60. Si, uitasem sa va spun, dispensarul avea o trasura si un vizitiu pentru ca moasa si medicul sa viziteze, saptamânal, toate gravidele, lehuzele si bolnavii din cele sapte-opt-noua sate. Existau bani pentru salariul vizitiului si hrana cailor.
Si existau, in acei ani, laboratoare mobile care ii depistau pe taranii cu TBC, precum si campanii de vaccinare. Asa am scapat de poliomielita, scarlatina sau tuberculoza.
Acum avem facultati si scoli sanitare in fiecare oras, atunci existau moase si asistente de pediatrie in fiecare satuc, dar nu se speria nimeni de costurile din sistem, nici nu le corela cu CAS-ul colectat de la tarani.
Sanatatea populatiei era “de interes national”.
Acum avem strategii politice si politicieni extrem de vizibili si guralivi, atunci aveam ministri responsabili si medici devotati.
Atunci ne cautau de paduchi, ne puneau sa scoatem limba, sa stam cu mâinile intinse si ochii inchisi, ne verificau unghiile si ne vizitau acasa.
Acum, nu ne intreaba nimeni, nimic. Daca pacientul vine la usa cabinetului medical este strigat, i se verifica bonul de ordine, trimiterea, cardul, adeverinta sau mai stiu eu ce hârtie, apoi medicul-functionar il evalueaza, ii da o reteta si, in fine, ridicând nasul din calculator, ii spune “La revedere”.
Sanatate si la revedere, România!
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
