23 decembrie 2024

Cine munceste de 1 mai In România? Dar in China?

Inainte de 1990, se faceau reportaje cu aprigii muncitori care lucrau “la foc continuu”, in timp ce ai lor colegi de intrecere socialista se bucurau de falsele sarbatori pe care sistemul le inventase. In otelarii, pe locomotive, prin combinatele chimice sau in brazda, mândri nevoie mare de efortul lor, acei oameni chiar munceau. O faceau poate cu productivitate scazuta, poate scotând produse mediocre calitativ si prea scumpe, insa stiau cu totii ca munca este singura solutie pentru a supravietui. Dupa ce-am dat de pamânt cu sistemul communist (fara a pune nimic valabil in loc), unii dintre ai nostri conducatori s-au trezit sa spuna ca milioane de români au muncit cocosati pe “un morman de fiare vechi”, devenit inutil si care trebuia urgent trimis la topit, de preferat prin Turcia. Fostii fruntasi in intrecerea socialista s-au trezit deposedati de sensul lucrative al vietii lor si transformati, in cel mai bun caz, in intretinutii din mila ai unui stat ce nu-si mai gasea nici propriile sensuri. Normal ca ai lor copii, vazându-si parintii scârbiti de tratamentul la care au fost supusi si cuceriti de aberantele exemple ale imbogatitilor de dupa Revolutie, considera munca drept calea cea mai proasta pentru a reusi in viata. E drept, nici scoala nu i-a ajutat, intepenita in repetate proiecte fara nicio legatura cu transformarile bruste si accelerate ale societatii. Dar pare-se ca lucrurile incep sa se schimbe, destul de greu inca din cauza inertiei politice, mai ales. Domnul prim-ministru Ponta a descoperit ca exista :baroni ai manualelor scolare”, cei care au tâmpit generatiile in ultimii 23 de ani cu invatatura nefolositoare si greoaie. Cu sigurana are dreptate când se refera la continut, insa nu-l inteleg de ce abia acum descopera grozaviile cuprinse in manualele ce incovoaie spinarile si strâmba mintile copiiilor. Aflat in China in aceste zile, secretarul general ajunct al Partidului Social Democrat, Andrei Dolineaschi, spune ca România, ca toata Europa, nu va iesi din criza decât alaturi de comunistii-capitalisti cu ochi oblici. Si acest domn are dreptate, insa imi permit sa-l intreb retoric daca a aflat care este starea “mormanului de fier vechi” numit industrie chineza si daca a avut timp sa priveasca la televiziunea lor la reportajele cu eroii muncii capitaliste inchinate fauririi societatii socialiste multilateral dezvoltate. Oricum, trebuie sa-si ia notite si sa le explice colegilor la intoarcerea in tara ca nu conteaza daca pisica e neagra sau e alba, important e sa prinda soareci. Domnul Ion Iliescu stie despre ce e vorba.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img