Centrul județean Bacău al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) atrage și la acest început de primăvară atenția că arderea resturilor vegetale de pe miriști și a vegetației de pe pajiștile permanente este interzisă.
Asemenea fapte pot provoca pagube imense, poluează grav mediul și încalcă prevederile legale naționale și europene. Sunt încălcate și normele de ecocondiționalitate din schemele de sprijin pentru fermieri. Faptele conduc la reducerea plăților sau la excluderea de la plată a fermierilor la una sau mai multe scheme de sprijin, pentru anul în curs sau pentru mai mulți ani.
Unul dintre standardele privind bunele condiții agricole ale terenurilor, obligatoriu a fi respectat, este GAEC 6 – Menținerea nivelului de materie organică în sol, inclusiv interdicția de a incendia miriștile arabile. Iar cerința obligatorie pentru beneficiarii plăților din schema sau măsura de plată, din ajutorul ori sprijinul solicitat, imperativ a fi respectată, este GAEC 6.2 – Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente. Obiectivul acestui standard este menținerea materiei organice în sol și prevenirea poluării atmosferei.
În cazul în care fermierul constată că suprafețe exploatației sale au fost arse, focul fiind provocat de o cauză necunoscută, pentru a nu fi penalizat acesta trebuie să prezinte la APIA, în decurs de 10 zile lucrătoare de la producerea evenimentului, o copie după sesizarea depusă și înregistrată la Poliție sau la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență privind producerea acestui fapt.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.