Copil fiind, mama imi povestea. Povestile ei aveau un farmec aparte. Nu erau cu zâne, cu harapi albi, cu balauri. Nici nu stiu daca le stia, ea imi povestea mai ales seara, inainte de culcare. Cea mai frumoasa poveste era cu un baietel care s-a nascut intr-o iesle, si ma gândeam ca poate si eu m-am nascut in ieslea din grajdul nostru. Baietelul a crescut, mama lui a fugit in lume sa nu-L gaseasca oamenii cei rai, EL a crescut cu mama Sa, a despartit ape, a facut minuni. Somnul ma cuprindea când mama imi cânta Inger, Ingerasul Meu, imi lua mâna in mâna ei si imi facea o cruce. A doua seara o rugam sa-mi povesteasca iar despre baietel. Si mama imi povestea cum a ajuns EL mare, cum un imparat avea ciuda pe el si L-a pus sa care o cruce pe un munte mare, L-au batut si L-au schingiuit. Acum dormi: Inger, Ingerasul Meu… Mama ne-a trezit intr-o dimineata, ne-a pus un ou rosu in cana cu apa, un banut si ne-a spalat pe fata: Hristos a Inviat! Cine a inviat, mama? Hristos a Inviat, baiatul meu. Povestea intreaga ne-a spus-o mai târziu parintele Vasilica, la biserica. Acum stii? Acum Stiu. Si L-am iubit pe Iisusul nostru, si i-L mai iubesc, iar povestea Lui este si povestea noastra, ne nastem, ne ducem crucea ca Iisus, murim pentru a invia in viata vesnica. Aceasta este biruinta care a biruit lumea: credinta noastra ca Iisus Hristos, fiul Domnului, s-a jertift pentru mântuirea noastra, iar noi trebuie sa-L urmam in suferinta, bucuria si Lumina Lui.
Acum nu mai am pe cine sa intreb: Cine a inviat, mama? Mama imi spune, in fiecare seara, de acolo de Sus: Inger, Ingerasul meu…
Acum Stiu: Inger, ingerasul meu, Eu sunt mic, tu fa-ma mare, Eu sunt slab, tu fa-ma tare…
Moartea a fost inghitita de biruinta, mama. Lumina a tâsnit din mormânt. Intunericul a fost risipit. Acum Stiu, Mama.
Veniti de luati Lumina!
