Cinci poeme pentru un exilat

Daca as fi aruncat intr-un alt univers al singuratatii, pe o insula pustie, ce poeme as fi tentat sa iau cu mine? Doar cinci, numai cinci poeme!, zice prietenul meu, provocându-ma. Grea misie, dar când ai de a face cu un asemenea cerber… Alegerea nu poate fi decât una subiectiva, o alegere a constrângerii excesive.
• Nu m-as desparti de poemul Faust, al lui Goethe, cel concentreaza experientele cruciale si concluziile unei mari perioade din istoria lumii. Goethe a spus despre el ca este „o tragedie”. Faust este drama unui invatat din epoca reformei lui Luther, caruia stiinta vremii nemaifiindu-i indestulatoare, incearca practicile zadarnice ale magiei si incheie, in cele din urma, un pact cu spiritul raului, Mefistofel, legându-se cu pretul sufletului sau pentru a obtine fericirea ca voluptate, stiinta si putere. Faust este un rebel impotriva ordinii morale existente. Poemul este filosofie, mai ales filosofie. Pe coliba, la intrare, as scrie un citat din Faust: „Multi traiesc viata, putini insa o pricep.”
• Nici de Luceafarul lui Eminescu nu m-as desparti. Dar nu de Luceafarul perceput ca poem de dragoste, ci de Luceafarul apropiat de suflet ca lehamite funciara fata de lume, ca scârba metafizica raportata la mediocritatea aurita. Si as mai face ceva: as incerca sa trisez, sa pacalesc cenzorul, atasând toata opera lui Eminescu la Luceafarul. Ar fi grozav sa ma pot strecura astfel pe insula aceea.
• Poemul Marelui Inchizitor. Nici de acesta nu m-as desparti, desi un cenzor sarac cu duhul mi-ar spune ca este proza. Acest poem „este cea mai anarhica si cea mai revolutionara dintre scrierile oamenilor. Insa niciodata n-a mai fost rostita o sentinta atât de severa si de zdrobitoare la adresa ispitei statalitati (…), niciodata inca nu a fost divulgata cu atâta forta natura antihristica a imparatiei pamântesti si nu a mai fost atât de laudata libertatea, nu a mai fost scoasa in evidenta libertatea divinitatii, libertatea spiritului lui Hristos”, zice Nicolae Berdiaev. Si, bineinteles, nu voi smulge filele poemului din „Fratii Karamazov”, asa ca, daca voi reusi sa dau cu tifla cenzorului, o sa am ceva mai mult din Dostoievski lânga mine.
• Nu m-as desparti nici de Epopeea lui Ghilgames, cea mai veche scriere literara pastrata a umanitatii, datând de la inceputul mileniului al III-lea i.Hr. Ceea ce este fundamental in mitul lui Ghilgames se poate numi drama existentiala a omului, lupta lui cu fortele oculte si perspectiva infrângerii lor, raportul cu femeia si raportul de prietenie intre oameni, teama de moarte si setea de nemurire Mitul rezuma alegoric istoria devenirii si destinul oamenilor ca societate: vânatoarea, pastoritul, civilizatia urbana, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile intrebari ale omului. In poem, din dusmani de moarte, Ghilgames si Enkidu devin prieteni de nedespartiti, atragând invidia zeilor… E o lectie de umanitate.
• Si as mai lua cu mine un poem de dragoste semnat de Nichita Stanescu, Alta matematica: „Noi stim ca unu ori unu fac unu, / dar un inorog ori o para/ nu stim cât face./ Stim ca cinci fara patru fac unu / dar un nor fara o corabie / nu stim cât face./Stim, noi stim ca opt / impartit la opt fac unu, / dar un munte impartit la o capra nu stim cât face. / Stim ca unu plus unu fac doi / dar eu si cu tine, / nu stim, vai, nu stim cât facem. / Ah, dar o plapuma / inmultita cu un iepure/face o roscovana, desigur, / o varza impartita la un steag / face un porc, / un cal fara un tramvai / face un inger, o conopida plus un ou, / face un astragal… / Numai tu si cu mine / inmultiti si impartiti / adunati si scazuti / ramânem aceiasi…/ Pieri din mintea mea!/ Revino-mi in inima!”