Chiștocul și cuiul

Să nu arunci nimic pe stradă, oriunde te-ai afla, este, desigur, o obligație care ține de păstrarea unui mediu curat în toate comunitățile urbane sau rurale, dar și o dovadă de educație. De câte ori nu am văzut pungi de gunoi menajer depuse, pur și simplu, în coșurile de gunoi stradale, șoferi care golesc scrumierele din mașină chiar pe caldarâm și de câte ori nu am văzut oameni care aruncă, fără nicio jenă, ambalaje de tot felul chiar pe trotuar. Dar, să nu acuzăm lumea la grămadă, pentru că am văzut și concitadini care aruncă biletul de autobuz acolo unde se cade, adică la coșul de gunoi.

Sunt orașe, prin țările civilizate, în care simplul fapt de a scuipa pe stradă sau de a arunca la întâmplare un chiștoc de țigară este amendat drastic.

Uniunea Europeană impune deja de patru ani colectarea selectivă a oricărui deșeu, cât de mic, iar autoritățile centrale și locale sunt obligate să ia măsuri specifice.

O fi, însă, atât de simplu, de exemplu, să urmărești dacă banalele chiștoace de țigări sunt colectate și nu aruncate alandala? UE impune măsuri și în astfel de cazuri, pentru că bietele chiștoace au, de regulă, și componente din material sintetic și poluează mediul.

Poate părea nefiresc de a colecta separat chiștoacele de țigări. Cu toate acestea, în 2020 la București, la Constanța și la Iași au fost colectate 1,7 tone de chiștoace. Fumătorii au fost invitați să arunce chiștoacele în scrumiere stradale speciale, colecte valorificate apoi energetic. Cine nu se conforma putea fi amendat cu până la 4.000 de lei.

Măsurile acestea îmi amintesc de un personaj simpatic pe care îl vedeam aproape zilnic, acum vreo 40-50 de ani, prin Onești: un bătrânel angajat de Primărie să adune mici gunoaie stradale. Avea un fel de coadă de mătură, un băț cu un cui în capăt. Cu el împungea orice hârtiuță, orice chiștoc de țigară și le punea într-o găletușă. Mulți zâmbeau când îl vedeau, dar în urma lui rămânea curat. Nu simțeau cuiul înfipt și în conștiința lor. Dacă o aveau!