Masurile de reorganizare a Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) vizeaza extinderea sectiei Gastroenterologie in spatiile ocupate in prezent de sectia Chirurgie si Ortopedie Pediatrica. „Noi preconizam ca la 1 aprilie sectia de Chirurgie Pediatrica sa fie mutata in spatiile amenajate din Spitalul de Pediatrie, ne-a spus dr. Mihaela Popescu, managerul SJU. Pentru a-si desfasura activitatea acolo am discutat deja cu doi anestezisti si cinci asistente din spitalul nostru care au acceptat sa fie detasate.” Sectia Chirurgie Pediatrica functioneaza de ani de zile la etajul III din cladirea mare a Spitalului Judetean de Urgenta, acesta asigurandu-i si salile de operatie, si medicii anestezisti. In 2008, insa, in Spitalul de Pediatrie au fost reabilitate spatiile de la etajul I si echipate cu aparatura medicala performanta, conform normelor europene, pentru ca sectia sa fie mutata aici. Modernizarea a fost finalizata in decembrie 2008. De atunci spatiile si aparatura stau degeaba pentru ca nu au fost gasiti medici anestezisti. (E.T.)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.