9 noiembrie 2024

Chimcomplex nu s-a calificat pentru ajutor de stat. În schimb va primi milioane de euro o firmă care a avut vânzări de numai 5.100 de lei

Companiei Chimcomplex Borzești i s-a refuzat de către Ministerul Economiei acordarea de ajutoare de stat deși avea punctajul necesar pentru aceasta, în schimb fonduri de circa 30 de milioane de euro vor fi acordate unor companii cu cifre de afaceri de până în 500.000 de lei și cu 2-3 angajați.

Conform ziarului Puterea, Ministerul Economiei a acordat ajutoare de stat în valoare de milioane de euro unui număr de 8 companii necunoscute, cu cifre de afaceri foarte mici și fără angajați.



Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a criticat procesul de evaluare și a atras atenția asupra modului defectuos de gestionare a ajutoarelor de stat, ceea ce poate duce la pierderea încrederii în capacitatea ministerelor de a gestiona fondurile din bani publici.

Lista companiilor finanțate a stârnit indignarea AOAR, care susține că modul în care au fost stabiliți câștigătorii a fost făcut în detrimentul unor companii cunoscute pe piață și că au fost acordate ajutoare pentru investiții fără a se ține cont de analiza ”viabilității investiției”.
Conform sursei citate, una dintre companiile care au primit aprobare pentru ajutor de stat are o cifră de afaceri pe anul 2021 de numai 5.100 de lei și zero angajati dar va primi ajutor de stat pentru o „investiție viabilă” cuprinsă între 26,25 milioane și 45 de milioane de euro.

Reprezentanții AOAR susțin că aceste firme nu au experiența și resursele pentru realizarea unor investiții de amploare și nici capacitatea de absorbție și implementare de ajutoare de stat de până la de 200 de ori mai mari decât cifra lor de afaceri.

”Cel mai probabil, ele sunt folosite pentru mascarea unor interese economice ale altor entități care nu vor sa apară public și/sau care nu s-ar fi calificat și vor face în perioadele următoare schimbarea de acționariat (prin majorări de capital, împrumuturi convertibile făcute direct sau indirect etc). Altfel spus, ajutorul de stat devine tranzacționabil între agenții economici prin vehicule utilizate special pentru astfel de licitații”, precizează reprezentanții asociației.

Conform aceleiași surse, o firmă din Buhuși s-a calificat pentru a primi ajutor de stat în valoare de 113 milioane de lei. ECOBAC SAL SRL si-a propus să înfiinteze o unitate de tratare și eliminare deșeuri nepericuloase.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014