Societatea Chimcomplex Borzești, din portofoliul controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, va solicita acționarilor săi la jumătatea lunii mai să aprobe contractatrea unui împrumut de două milioane de dolari pentru integrarea energetică a noii intalații de clorură de calciu granule cu capacitatea de 30.000 t/an.
Investiția se ridică, însă, la circa zece milioane de dolari, astfel încât diferența va fi asigurată printr-un credit de la Bancpost și din surse proprii. Două milioane de dolari vor fi solicitați de la Fondul Român pentru Eficientizarea Energiei.
Clorura de calciu are utilizări în industria chimică, în industria hârtiei, în tehnica frigului, în industria farmaceutică, în construcții (ca accelerator de priză și de întărire pentru betoane), în metalurgia neferoasă, în construcția și exploatarea șoselelor ca agent de uscare a gazelor și a lichidelor, la combaterea prafului pe drumuri, terenuri de sport etc., dar și în minerit, la combaterea poleiului, gheții și zăpezii de pe drumuri, în industria alimentară și ca adaos în noroaiele de foraj.
Pe piața internă se estimează o ceștere de 3% pe an la acest produs
Chimcomplex vrea să ajungă la o cifră de afaceri de 300 de milioane de euro până în 2020, în urma preluării activelor Oltchim. Din 2020, compania ar urma să se extindă masiv și să ajungă la 650 milioane de euro cifra de afaceri, în cinci ani. Totodată, Chimcomplex ia în calcul să se finanțeze pe bursă după 2020. Extinderea ar urma să fie susținută în primul rând de reluarea producției de PVC a Oltchim, ceea ce presupune investiții de până la 300 de milioane de euro.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.