Compania Română de Chimie (CRC), care a rezultat din fuziunea Chimcomplex Borzești cu activele preluate de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, a urcat pe primul loc în topul exportatorilor cu capital românesc. Administratorii noii companii spun că aceasta se datorează atât unificării celor două volume pe export, cât și producțiilor record înregistrate în primul trimestru al anului 2019. Chimcomplex a devenit, însă, prin fuziune, și al treilea mare consumator de energie din țară.
La 100 de zile de la finalizarea celei mai importante tranzacții a ultimilor 30 de ani din industria chimică – achiziția celor mai importante active ale Oltchim, noua companie chimică anunță creșteri remarcabile ale principalilor indicatori economici. Cifra de afaceri în primul trimestru a fost de peste 343 de milioane de lei, de 4,6 ori mai mare decât în aceeași perioadă a lui 2018, în timp ce EBITDA (câștigul înainte de dobânzi, rate, depreciere și amortizare) s-a triplat și a ajuns la aproape 52 de milioane de lei.
A fost finalizat transferul tuturor celor 62 de autorizații de funcționare ale Oltchim către Chimcomplex, din care cele mai importante sunt autorizația de protecție a mediului, autorizația de gospodărire a apelor, autorizațiile privind gestionarea certificatelor de dioxid de carbon și a certificatelor verzi etc. De asemenea, a fost finalizată și inventarierea și transferul celor peste 11.500 de obiecte de inventar, mijloace fixe, terenuri, clădiri, utilaje, licențe etc.
De la Oltchim, 1.224 de salariați au fost transferați la noua societate, cu prime de instalare, majorări salariale și alte drepturi noi.
Toate proiectele de investiții strategice prevăzute în planul de afaceri, unde au fost alocate din bugetul intern 115 milioane de euro pentru investiții pe verticală, sunt pornite, termenul de finalizare al acestora fiind de doi ani.
Istoricul achiziției de la Oltchim
• 10 februarie 2017: s-au depus ofertele neangajante de către cei 14 competitori;
• 6 iulie 2017: închiderea depunerii ofertelor angajante, unde au fost 7 competitori;
• 17 octombrie 2017: Chimcomplex a fost declarată câștigătoare;
• 6 noiembrie 2017: depunerea garanției de 29 milioane euro;
• 7 decembrie 2017: aprobarea tranzacției de către Adunarea creditorilor, dată de la care a început a se calcula un an până la termenul maxim de plată;
• 6 decembrie 2018: Chimcomplex a făcut plata integrală a tranzacției, reușind să obțină un credit de pe piața internațională de 164 mil. euro. Compania Română de Chimie, rezultată în urma fuziunii, a devenit funcțională.
Statisticile tranzacției
Din totalul celor 880 de fonduri de investiții din lume, 67 au experiență în chimie și deschidere pentru riscurile specifice Europei de Est. Din acestea au răspuns solicitărilor senior advisor-ului Deloitte Londra, 47 de fonduri și bănci de investiții. În urma întâlnirilor bilaterale de la Londra și din alte cinci capitale europene, dar și a vizitelor la cele două platforme chimice – Borzești și Vâlcea – și-au exprimat interesul de a rămâne la finanțare un număr de 14 fonduri și bănci. Această etapă s-a desfășurat în lunile iunie-septembrie 2018.
În etapa finală, după 11 runde de negocieri, au fost constituite 4 consorții de investitori, din care câștigătorul a fost selectat ținându-se cont de elementele de siguranță ale tranzacției, cost și reputație. Au fost, în total, 535 de întâlniri de afaceri, la care au participat peste 1.100 de seniori manageri. S-au organizat 121 de teleconferințe, la care au participat 182 de avocați și de specialiști în chimie din trei continente. Președintele companiei, Ștefan Vuza, a primit 44.512 de emailuri. Toate au fost soluționate.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.