,,Chiar și un ceas stricat are dreptate de două ori pe zi”

La deschiderea cursurilor școlare m-a izbit din nou zisa acestei ciudate ființe teleportată din Jurásic și proțăpită de-a dreptul în fotoliul Educației: „Nu are legătură toaleta-n curte cu calitatea educației“. Cosmetizată în fel și chip de manipulatorii politici, această entitate bizară care creează iluzia c-ar aparține contemporaneității, a ars pur și simplu milenii întregi de civilizație, aruncând istorica lor cenușă la coș, și ne predă cursuri de igienă și educație. Când a evadat din mezozoicul târziu, ai lui, ca să scape de el, i-au dat cadou, la mișto, un papirus încropit din piele jupuită de pe coada unui dinozaur muribund, pe care scria că ar fi înțelept, iar el chiar a luat în serios acele hieroglife ciudate. Dacă înțelepția l-ar fi locuit, ar fi tras cu ochiul către civilizații mai apropiate de el și ar fi descoperit că unul dintre cele mai simple tipuri de toalete a fost inventat în Mesopotamia, spre sfârșitul mileniului al patrulea î.Hr. Pe la anul 3100 î.Hr., în Egiptul Antic, o toaleta de interior era un simbol al civilizației autentice și avuției. Din cărțile de istorie ale anului 1700 î.H. ar fi aflat că prima toaletă cu rezervor de apă funcționa deja în Palatul din Knossos de pe Insula Creta. Ar fi putut, dacă ar fi fost prieten cu gâdiliciul curiozității, să-i admire și pe scoțienii anului 3000 î.H., din așezarea neolitică Skara Brae, cei care spun că le revine onoarea inventării toaletei cu apă. Grecii perioadei elenistice l-ar fi putut informa, dacă ar fi avut aplecare către lectură, că ei au introdus toaleta și în casele membrilor clasei de mijloc. Sau, măcar, dacă ar fi avut curiozitatea să vizioneze thrillerul  acela deja vechișor când el a făcut cunoștință cu Terra, Psycho, pelicula de la Hollywood (1960), a lui Alfred Hitchcock, ar fi putut vedea o toaletă și și-ar fi format măcar o vagă opinie despre importanța sa. Dar Jurassic Park, peliculă de factură științifico-fantastică trimisă în lume de Steven Spielberg (1993), cea care, răscolindu-i amintiri prime, sigur l-a invitat la vizionare, nici aceasta nu i-a atras atenția asupra toaletei de interior?
Debandada asta din capul căreia a țâșnit inepția aceasta –„Nu are legătură toaleta-n curte cu calitatea educației“ – îmi aduce aminte de ,,Inimă de câine”, romanul lui Mihail Bulgakov, în care citim: ,,Dacă intrând în toaletă voi începe, mă iertați de expresie, să-mi fac nevoile pe jos, şi acelaşi lucru îl vor face Zina şi Daria Petrovna, în toaletă se va instala debandada. Ca atare, (de fapt) debandada nu este în closete, ci în capul oamenilor”. ,,Inimă de câine” ar putea constitui bibliografie obligatorie pentru ex-jurasicianul nostru, ca și celebra antologie de la Radio Erevan: ,,Ascultător: De e ce origine este stepul? Radio Erevan: Stepul este de origine sovietică. Stepan Stepanovici Stiopa stătea în stepă, avea 13 copii şi o singură toaletă”. Dar dacă lecturile recomandate până acum sunt criptate cumva… kantian, îi recomandăm sadoveniana ,,Dumbrava minunată”, la care au acces și pruncii: ,,Văzând împotrivirea ei de la început, bietul Jorj căzuse bolnav. A trebuit să cedeze; şi la nuntă avea o toaletă aşa de frumoasă, aşa de elegantă, încât o invidiau toate prietenele”. Amintim pentru același teleportat că, acum vreo opt ani, sculptorul italian Maurizio Cattelan a realizat un closet din aur de 18 carate, pe care l-a expus în celebrul muzeu Guggenheim, din New York. Reprezentanții muzeului, care au finanțat opera, au opinat că aceasta invocă visul american, transformând un obiect extravagant într-unul accesibil oricui. Astăzi, cred că ingeniosul italian a creat povestea asta doar pentru a-i bate obrazul zicătorului nostru de absurdități. Dar pentru că mă bate gândul că asemenea subtilități artistice nu sunt accesibile celor care cred că între toaleta din curte și educație nu este nicio legătură, amintesc și vorbele care circulă vesel în noul folclor: ,,Când trebuie să te decizi pe cine votezi, trebuie să faci ca atunci când te duci la o toaletă publică şi cauţi closetul mai puţin murdar!”
Chiar merită un asemenea om atâta atenție? Merită, cred. L-ați ascultat? Eu, de câte ori îl ascult, îmi amintesc de o replică din celebrul film The Imitation Game: ,,Chiar și un ceas stricat are dreptate de două ori pe zi”. Domnul în cauză e mai rău decât un ceas stricat: n-are dreptate niciodată. Nici măcar atunci când recunoaște, puțin sofisticat, alintându-se, că este un ministru slab, ineficient, nepriceput. În fapt, este înfiorător de slab.