« Mi-am îndeplinit, prin muncă, toate obiectivele »
Diana Agop, studenta la Universitatea din Manchester, Marea Britanie, Facultatea de Relații Publice și Managementul Comunicării Digitale
« Când stai și te gândești că începutul tău a fost timid, fără promisiuni și fără planuri, iți dai seama cât de multe lucruri se pot schimba în viața ta. Atunci când abia pășisem pe treptele școlii “Alexandru Ioan Cuza” din Bacău, eram un suflet de copil pasionat de poezie și de melodicitatea propriilor mele versuri. Treptat, m-am descoperit pe mine insămi, mi-am descoperit tainele ascunse, mi-am cunoscut personalitatea si am aflat că voința și ambiția din mine trebuie satisfăcute doar prin muncă, dorință puternică, determinare și chiar speranță . Roadele muncii mele au apărut incă din timpul școlii generale… Programul de zi cu zi, haotic, dar ambițios (dimineața – ore la școală, după-amiaza – antrenament la gimnastică și, apoi, teme) ridica semne de întrebare in rândul celor din jur, care se mirau dacă mai făceam față. Era ca o promisiune pentru mine, că o să răzbesc, și nu oricum, ci cu succes! Așa se face că terminarea gimnaziului ca șefă de promoție a fost un premiu pentru efortul depus in acea perioadă, dar mai mult decât atât, pentru plăcerea cu care am preferat să invăț lucruri noi, să perseverez și să devin încet-încet un “om mare”.
Cu sprijinul că reușisem până atunci să fiu un om special, care s-a remarcat față de ceilalți prin ceea ce făcuse, am trecut la o nouă etapă, liceul. Aceeași atitudine timidă, datorată spațiului nou și oamenilor noi apăruți în viața mea ( colegi, profesori etc.), însă și un iz de încredere suspectă, o autoincurajare, care îmi șoptea că, prin intermediul a ceea ce am învățat să fiu, voi demonstra din nou performanța. Eram o boboacă de clasa a IX-a a Colegiului Național “Gheorghe Vrănceanu” Bacău, în fond, tot un copil! Îmi doream să mă implic, să interacționez cu lumea în diferite activități pentru că mereu mi-a plăcut să comunic ( fapt pentru care, atunci, facultatea viselor mele era “Comunicare si Relații Publice”) și, mai mult decât atât, să dau randament, având un program ocupat!! Sună bizar, știu, dar mereu am simțit că fac treabă bună, dacă sunt presată de activități! Așadar, m-am preocupat , în primul rand, să îmi ocup timpul: școală, majorete și studiu pentru olimpiade! Așa a fost în clasa a IX-a. Aveam idei despre planuri încă de atunci, dar nu erau mărețe… visam să ajung să studiez în țară, la Iași sau la București…
Între timp, până într-a XII-a, au mai apărut noutăți : un prieten, care merita timpul meu, pentru că îmi era drag ( și îmi este); o olimpiadă națională la Limba Latină ( 2011); mai mult, devenisem căpitanul echipei de majorete, deci în program intraseră coregrafiile și timpul alocat repetițiilor și spectacolelor numeroase; ore pentru școala de șoferi; examene pentru cunoștințe de limbă engleză, noi ambiții, planuri si dorințe! Astfel, motivez că în mintea mea exista o nouă idee privind planurile pentru facultate. Citind mai mult despre oportunitățile de a studia in străinătate, am deprins o pasiune să caut informații, păreri și cursuri potrivite pentru mine la diferite universități din Marea Britanie. Ajunsesem chiar eu să mă întreb “Când le mai fac pe toate?”
Le-am făcut pe toate… și mi-am îndeplinit obiectivele, chiar dacă în drumul meu s-au năpustit și piedici…sau nedreptăți… Nu am mai ieșit șefă de promoție, pentru că așa a fost să fie… O medie de 9 din clasa a 12-a a părut să fie mai puternică decât mine, dar doar a părut! Mi-am urmărit valorile și principiile până la finalul etapei liceului. Mi-am adunat forțele și roadele s-au văzut la Bacalaureat. Dacă la finele liceului m-a reprezentat pe foi media generală 9,99, la Bac am fost de 10. Și la această notă au contribuit nu numai dedicarea mea de a-mi respecta munca de peste timp, ci, prin sprijinul lor, și cei dragi, familia, prietenii adevărați, profesorii…
Există o urmă de nostalgie… E un nou început, dar de data aceasta, cu un alt sentiment, nu cu timiditate, pentru că sunt pe tărâm străin, printre străini, dar cu inima acasă. De la Comunicare și Relații Publice, ajunsesem la Relații Internaționale și Studii Europene, apoi la Științe Politice… Dar, acum, în fapt, sunt la Relații Publice și Managementul Comunicării Digitale, în Manchester, Marea Britanie…Timpul ne schimbă alegerile, dar nu ne schimbă pe noi, atât timp cât știm cine suntem și ce putem! »
Cei aleși, de la ”Vrănceanu” …
Prestiosul colegiu băcăuan ”Gheorghe Vrănceanu” continuă să țină foarte sus ștacheta performanțelor școlare, nu numai la fazele naționale și internaționale ale Olimpiadelor, ci și la numărul absolvenților care au aplicat cu succes la universitățile occidentale. De la clasa a XII-a A, până la a XII-a H, inclusiv, numeroși absolvenți ai Promoției 2013 au bătut, cu succes, la porțile celor mai vestite colegii universitare ale Bătrânului continent. Dacă-i luăm în ordinea alfabetică a claselor a XII-a, îi vom afla pe Adela Iacobov, Miruna Rusei și Alexandru Dutcovici, pe Andra-Ioana Timofte, Dan Popouțanu și Flavian Manea-Timofte, pe Marius Răducan și Diana Agop, pe Anca Rujan, Roxana Petre, Paula Gavriliu, Carina Lungu-Pătrașc, care au plecat să spună Europei Occidentale cât de bine pregătiți sunt absolvenții Colegiului Național ”Gheorghe Vrănceanu”, colegiu care, de câțiva ani, domină, la nivelul întregului județ, disputa pentru primul loc între colegiile băcăuane.