17 decembrie 2024

„Chef la volan, sfârșit în cătușe!” – Tânăr prins beat – criță și fără permis în județul Bacău

Un tânăr de 24 de ani din comuna Dealu-Morii a crezut că e invincibil în trafic, dar polițiștii i-au tăiat avântul! Băiatul a fost prins „la datorie” pe drumurile din zona Podu Turcului, fără permis și cu o alcoolemie cât să pună pe gânduri și cel mai antrenat chefliu.

Aparatul etilotest a dat verdictul clar: 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat! Nu e de mirare că abia se mai ținea pe drumul drept… După „succesul” etilotestului, omul legii l-au condus direct la spital pentru recoltarea probelor de sânge, ca să nu existe dubii privind „combustibilul” din sistemul șoferului de ocazie.



După ce i-au administrat „proba” și au întocmit documentele necesare, polițiștii nu s-au mai încurcat: reținut pentru 24 de ore, iar „cursa” a luat sfârșit în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

De la „erou” în sat, direct la răcoare! Aventura tânărului ar putea să-l coste scump, pentru că dosarul penal abia începe să se scrie. Cu un asemenea început, e clar că pedeapsa nu se va „evapora” la fel ca paharele de băutură care l-au băgat în bucluc.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img