8 noiembrie 2024

Cereri mai multe decât oferta existentă. Peste 50% dintre copii nu au intrat la creșă

Doar 462 de copii au fost admiși în creșele băcăuane, iar 292 dintre ei au rămas … în afara sistemului. Acestea sunt datele oferite, după finalizarea etapei de admitere a dosarelor în aceste unități, de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, care a preluat din acest an și învățământul antepreșcolar. O situație care arată, de altfel, nevoia acută de construire a unor noi creșe în municipiul Bacău.

„Mai sunt și liste de așteptare, cu acei copii care sunt în prag să împlinească doi ani, există și posibilitatea de suplimentare a numărului de locuri, dar foarte mică. Criteriile de departajare au fost destul de stricte, dată fiind și cererea foarte mare. S-a urmărit ca ambii părinți să fie angajați, s-a luat în considerare circumscripția din care face parte copilul, vârsta acestuia, în ordinea inversă, dar și faptul că au fost părinți care și-au exprimat dorința de a reveni în câmpul muncii din concediul de creștere a copilului înaintea încheierii celor doi ani”, a declarat pentru Deșteptarea prof. Oana Bărbuț, inspector școlar și purtător de cuvânt la ISJ Bacău.



Preluate de Inspectoratul Școlar Județean, printr-o hotărâre a Consiliului Local Bacău, din luna ianuarie a acestui an, creșele băcăuane vor funcționa din anul școlar 2019-2020 ca structuri ale unor școli gimnaziale din oraș. Tocmai din acest motiv, dosarele de înscriere s-au depus la secretariatul acestor unități de învățământ cu personalitate juridică și nu la Centrul Bugetar de Creșe, cum era până acum, centru care aparținea de primărie.

Conform planului de şcolarizare în municipiul Bacău următoarele unităţi de învăţământ au de acum și nivel de educație antepreşcolară, iar numărul de locuri este următorul:

• Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău (pentru Creșa nr. 9 – din cartierul CFR, arondată Grădiniței din cadrul Școlii „Dimitrie Leonida”): 80 de locuri
• Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău (pentru Creşa „Letea” – din cartierul Letea, arondată Grădiniței „Letea”): 50 de locuri
• Şcoala Gimnazială Nr.10 Bacău (pentru Creşa Nr.3 – de pe strada Pictor Andreescu, arondată Grădiniței 21): 110 locuri
• Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău (pentru Creşa Nr.6 – de pe strada Alexandru cel Bun, arondată Grădiniței 33): 80 de locuri
• Şcoala Gimnazială „George Bacovia” Bacău (pentru Creşa Nr.4 – de pe strada Carpați, arondată Grădiniței 28): 80 de locuri
• Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău (pentru Creşa Nr.19 – de pe strada Constache Negri, arondată Grădiniței „Rază de soare”): 60 de locuri.
În aceste unități antepreșcolare băcăuane lucrează peste 110 persoane, care vor fi, deocamdată, tot salariate de către Primăria Bacău, iar pentru o bună funcționare se va realiza în acest sens și un protocol de colaborare între autoritatea locală și Inspectoratul Școlar.

Străzile principale arondate fiecărei unități de învățământ sunt următoarele:

– Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău (pentru Creşa Nr.9): străzile Mioriţei (între Banca Naţională şi Gară), Prelungirea Bradului, Gării, Energiei, Banca Naţională, Calea Moineşti, Cartier CFR;
– Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău (pentru Creşa „Letea”): străzile Republicii, Constructorului, Letea, Bicaz, Izvoare, zona URA, Bucegi (blocuri);
– Şcoala Gimnazială Nr.10 Bacău (pentru Creşa Nr.3): străzile Cornişa Bistriţei, Mărăşeşti, Alecu Russo, Milcov, Orizont, Bazar;
– Școala Gimnazială „Constantin Platon” Bacău (pentru Creşa Nr.6): străzile Bistriţa-Lac, Şerbăneşti, Nicolae Bălcescu, Nicu Enea, Alexandru cel Bun, Milcov, Miron Costin, 9 Mai, B-dul Unirii;
– Şcoala Gimnazială „George Bacovia” Bacău (pentru Creşa Nr.4): străzile Castanilor, Aleea Parcului, Garofiţei, Bucegi (case), Panselelor, Carpaţi, Tolstoi (cartier Tache);
– Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău (pentru Creşa Nr.19): străzile Mioriţei (între Banca Naţională şi 9 Mai), cartier Nord, Ştefan cel Mare, Aprodu Purice, Bucium.

„Conform legii, din anul școlar viitor, învățământul antepreșcolar poate fi finanțat de la bugetul de stat, așa cum este în acest moment finanțat tot învățământul preuniversitar. Cu o singură condiție: ca acele instituții care furnizează acest învățământ antepreșcolar să fie acreditate. Practic, prin această măsură, de preluare a creșelor de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, am degrevat sarcina financiară de pe autoritatea locală care avea în subordine aceste unități. Dar, pentru a putea funcționa conform legii, aceste instituții trebuie să aibă și personal didactic specializat în învățământul antepreșcolar, adică acei educatori puericultori, pe care noi îi putem avea întrucât la nivelul orașului Bacău avem o școală de învățământ pedagogic, respectiv Colegiul Național Pedagogic «Ștefan cel Mare», unde vom avea în oferta educațională o clasă de educatori puericultori. Cu această decizie, vom oferi în creșele băcăuane nu numai îngrijirea copilului de vârstă antepreșcolară, ci și educație antepreșcolară, care la momentul acesta nu se face.”
Prof. Florin Lazăr, inspector școlar general ISJ Bacău

Primăria Municipiului Bacău a demarat o serie de proiecte specifice cu ajutorul cărora, prin fonduri nerambursabile, să fie construite noi creșe: la Colegiului Tehnic de Comunicații „N.V.Karpen”, în cadrul Școlii „Nicu Enea”, la Școala Gimnazială „G.M. Cancicov” și una în cartierul Șerbănești, precum şi Creşa „Alecu Russo”, care se află deja în proces de reamenajare. De asemenea, tot prin fonduri cu finanțare europeană, se vor moderniza și creșele existente.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014