5 noiembrie 2024

Ceremonial militar și religios pe Dealul Coșna

Grupul de acțiune „Ansamblul Monumental Coșna” anunță organizarea, vineri, 20 august, pe Dealul Coșna, a ceremonialului religios și militar anual în memoria eroilor care au purtat aici istoricele bătălii din Primul Război Mondial.

Organizatorii evenimentului sunt Primăria comunei Pârgărești, Asociația Prospectorii Istoriei, Asociația Regimentul 15 Infanterie, Statul Major al Apărării și Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand”-Filiala Iași.



Pe Dealul Coșna a fost ridicat un Ansamblu Monumental format din două cruci. Prima cruce este dedicată memoriei ostașilor români din unitățile militare care au participat la luptele din sectorul Dealul Coșna și zona adiacentă, iar a doua cruce este înălțată pentru locotenentul erou Paul Édouard Berge din Misiunea Militară Franceză, căzut eroic în luptele de pe Dealul Coșna la 10 august 1917, în fruntea militarilor din Regimentul 16 Infanterie ,,Suceava”.

La Ansamblul monumental vor fi rostite alocuțiuni de reprezentanți ai Grupului de acțiune „Ansamblul Monumental Coșna”, ai Ambasadei Republicii Franceze în România și ai Statului Major al Apărării. La monument vor fi depuse coroane de flori, iar la finalul ceremonialului va avea loc defilarea structurilor militare prezente și reconstituirea unui moment de luptă de pe Dealul Coșna, realizat de Asociația „Tradiția Militară” și Asociația „Deutsches Freikorps”.

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri