Memoria Eroilor căzuți la datorie acum 107 ani în luptele duse în Primul Război Mondial de Armata Română pe Dealul Cireșoaia, care se află între orașele Slănic-Moldova și Târgu Ocna, a fost omagiată și în acest an, sâmbătă, 7 septembrie, printr-un ceremonial militar-religios și prin alte manifestări comemorative. Ceremonialul a avut loc la monumentul ridicat în arealul în care încă se mai văd urmele tranșeelor de acum 107 ani și a fost organizat în cinstea eroilor Regimentului 15 Infanterie „Războieni” căzuți în lupe acolo. Ceremonialul a fost precedat de o slujbă de pomenire și de evocare a evenimentelor la Crucea ridicată în anul 1935 pentru cinstirea militarilor Regimentului nr 27 Bacău căzuți tot aici în 1917. La final, în centrul stațiunii de pe valea Slănicului a avut loc prezentarea recentei și monumentalei lucrări „Sub flamura eternității – Regimentul 27 Infanterie Bacău” a profesorului și istoricului Corneliu Stoica.
La ceremonialul militar-religios au venit militari ai Brigăzii Mecanizate „Podu înalt”, din Iași, continuatoarea Regimentului 15 Infanterie, care au asigurat garda de onoare, subprefectul Gabriel Lupu și primarii orașelor Slănic-Moldova și Târgu Ocna, dar și reprezentanții filialelor din Bacău și Roman ale Asociației Naționale Cultul Eroilor. Filiala Cultul Eroilor din Bacău a fost reprezentată de președintele Dănuț Voicu și de secretarul Petru Done. La monument au făcut de gardă și membri ai Asociației Tradiții Militare Românești, condusă de col. (rtr) Stelian Cojocaru, cu elevi de la colegiile băcăuane „Mihai Eminescu” și „N. V. Karpen” și studenți, costumați în uniforme specifice Armatei Române din Primul Război Mondial.
Ceremonialul a început cu slujbe religioase susținute de preoți ortodocși și romano-catolici. În soborul preoților ortodocși s-au aflat arhimandritul Andrei Ioniță, de la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, și starețul Schitului „Cuviosul Eftimie cel Mare”, Claudiu Panțîru, de pe Dealul Cireșoaia.
Evenimentul a fost evocat de primarul orașului Slănic-Moldova, Gheorghe Baciu, și de locțiitorul comandantului Brigăzii Mecanizate „Podu Înalt”, col. Ionel Lucian Sandu.
La final, la monument au fost depuse coroane de flori.
Ceremonialul militar religios a fost precedat de o manifestare organizată pentru comemorarea eroilor Regimentului 27 Bacău, la crucea ridicată în 1935 pentru cinstirea memoriei lor. La acest eveniment, aflat la a cincea ediție, au venit primarii orașelor Târgu Ocna – Cristian-Aurelian Ciubotaru și Slănic-Moldova – Gheorghe Baciu, directorul Muzeului Militar din Iași – col. (r) Dan Prisăcaru, istoricul Sorin Grumuș, Ion Luncanu, Presedintele Asociației 15 Dorobanți „Războieni” și reprezentanții filialelor Cultul Eroilor din Bacău și Roman și ai Asociației Tradiții Militare Românești, din Bacău. Acest eveniment a început cu o slujbă de pomenire și a continuat cu scurte evocări a istoriei eroicelor lupte în care au căzut militarii Regimentului 27. Au vorbit col. (rtr) Stelian Cojocaru, Cristian-Aurelian Ciubotaru, arhimandritul Andrei Ioniță – delegatul Arhiepiscopului Romanului și Bacăului, Dănuț Voicu și Gheorghe Baciu. De asemenea, a fost recitată „Balada crucii de mesteacăn”, scrisă de Artur Enășescu, evocându-se ridicarea în zonă, după bătăliile din 1917, a sute de cruci de mesteacăn acolo unde au fost înhumați eroii. La final, la crucea Eroilor au fost depuse coroane de flori.
După ceremonialul de pe Dealul Cireșoaia, participanții au coborât în parcul central al Stațiunii Slănic-Moldova, unde, în Foișorul de muzică, a fost prezentată monumentala lucrare semnată de Corneliu Stoica „Sub flamura eternității – Regimentul 27 Infanterie Bacău”. Cartea a fost prezentată de primarul Gheorghe Baciu, de generalul cu patru stele (rtr) dr. Vasile Jenică Apostol și de Dănuț Voicu. Cu acest prilej, primarul orașului Slănic-Moldova a dăruit celor prezenți numeroase exemplare din lucrarea prezentată.
La final, pe terasa foișorului a urcat fanfara Brigăzii „Podu Înalt”, care a susținut un scurt recital de marșuri, de valsuri și de alte melodii.