26 decembrie 2024

Ceremonial militar-religios la 106 ani de la luptele de pe Dealul Cireșoaia

Împlinirea a 106 ani de la eroicele lupte de pe Dealul Cireșoaia din vara anului 1917 a fost marcată, sâmbătă, 9 septembrie, chiar în arealul în care au fost duse aceste lupe, unde a fost ridicat, de câțiva ani, un monument comemorativ și unde flutură permanent un imens drapel tricolor. La ceremonial au asistat zeci de locuitori ai orașului Slănic Moldova, iar la eveniment au fost prezenți militari ai Brigăzii Mecanizată „Podu înalt”, din Iași, preoți ortodocși și romano-catolici și membri ai Filialei Județene Cultul Eroilor – conduși de președintele Dănuț Voicu și ai Asociației Tradiții Militare Românești din Bacău. Au fost prezenți comandantul Brigăzii Mecanizată „Podu înalt” – col. Claudiu-Mădălin Tamaș, subprefectul Narcis Jitaru, primarul orașului Slănic Moldova – Gheorghe Baciu și primarul orașului Târgu Ocna – Cristian-Aurelian Ciubotaru.

Acum 106 ani, sute de ostași, ofițeri, subofițeri și soldați ai Regimentului 15 Infanterie au căzut la datorie pe Valea Trotușului, pe Valea Slănicului, pe dealurile Cireșoaia, Măgura și Coșna. Tradițiile de luptă ale Regimentului 15 sunt continuate, astăzi, de militarii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu înalt”.
Ceremonialul dedicat luptelor de pe Dealul Cireșoaia este organizat din anul 2017 chiar la monumentele ridicate în arealul în care au avut loc eroicele bătălii.



În acest an, ceremonialul a început odată cu sosirea oficialităților, cărora li s-a prezentat onorul militar. Apoi a fost intonat imnul de stat al României, iar preoți ai Protopopiatului ortodox Onești și ai Diecezei romano-catolice Trotuș au săvârșit slujbe de Parastas pentru Eroii Neamului. La finalul acestora, părintele Andrei Silviu Neicu – secretar al Protopopiatului Onești a dat citire mesajului transmis de Părintele Arhiepiscop Ioachim al Romanului și Bacăului, iar decanul de Trotuș, părintele Gheorghe Cojocaru a transmis mesajul episcopului romano-catolic de Iași, PS Iosif Păuleț.

Manifestarea a continuat cu alocuțiuni rostite de primarul Gheorghe Baciu, de subprefectul Narcis Jitaru și de col. Claudiu-Mădălin Tamaș, în care au fost evocate faptele de arme ale militarilor români pe Dealul Cireșoaia și importanța păstrării vii a memoriei ostașilor care și-au dat viața pentru patrie inclusiv în arealele de luptă de pe Valea Trotușului.

Muzica vibrantă a Tricolorului fluturând pe catarg

Un moment de aleasă simțire a fost evocat de subprefectul Narcis Jitaru, susținut apoi și de col. Claudiu-Mădălin Tamaș, care au atras tuturor participanților atenția asupra modului în care se auzea cum flutură în vânt imensul drapel tricolor de pe catargul de lângă Crucea Comemorativă, ca o veritabilă și înălțătoare muzică dedicată memoriei eroilor de pe Dealul Cireșoaia. De pe acest deal se poate vedea și drapelul la fel de mare arborat pe Dealul Coșna, unde au avut loc, de asemenea, mari și eroice lupte în Primul Război Mondial.
La final, la Crucea Comemorativă au fost depuse coroane de flori. Mai multe coroane de flori a depus și Asociația Tradiții Militare Românești, din care au făcut parte elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Bacău, care purtau uniforme specifice Primului Război Mondial, organizați de președintele Asociației, col. (rtr) Stelian Cojocaru. Coroanele au fost depuse la Monumentele Eroilor din Târgu Ocna, din cartierul Cerdac al orașului, la Monumentul din Cimitirul Internațional al Eroilor din Slănic Moldova, la Crucea Eroilor Regimentului 27 Infanterie Bacău de pe Culmea Cireșoaia – unde a fost oficiată și o slujbă de pomenire săvârșită de preoții din Parohia Poiana Sărată (Oituz).

La aceleași manifestări a fost prezentă și nepoata eroului Ion Grămadă, scriitor și doctor în litere, voluntar în Armata Română, căzut în luptă pe Dealul Cireșoaia chiar în ziua de 9 septembrie, dar a anului 1917. Lângă Crucea Comemorativă se află o placă, de asemenea comemorativă, cu numele și chipul eroului, pusă acolo tot de cei care au lucrat și Crucea, sculptorul Cornel Solomon și prietenul său Pavel Avădanei – președintele, respectiv prim-vicepreședintele subfilialei Cultul Eroilor din Slănic Moldova.
După încheierea ceremoniilor de pe Dealul Cireșoaia, în Parcul Central din Slănic-Moldova a avut loc un mic concert de muzică militară, concert repetat și duminică, 10 septembrie.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img