24 noiembrie 2024

Ceremonial militar-religios de Ziua Armatei 2024, în Bacău

La Monumentul Eroilor din Cimitirul Central al Bacăului a avut loc, vineri, 25 octombrie, un ceremonial militar și religios dedicat împlinirii a 80 de ani de la eliberarea orașelor Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă. 

La eveniment au venit reprezentanți ai instituțiilor care administrează județul, ai unor structuri militare din Bacău, ai unor instituții și organizații precum Filiala Județeană Cultul Eroilor și filialele județene ale Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere și Asociației Naționale a Veteranilor de Război. La eveniment a fost prezentă și o gardă formată din elevi costumați în uniforme specifice Armatei Române în Al Doilea Război Mondial, pregătiți de Asociația Tradiții Militare Românești „Regimentul 3 Artilerie 1877”, și un grup de elevi din cursul primar al Școlii „Domnița Maria” din Bacău. 



Ceremonialul a început cu onorul dat de comandantul Garnizoanei Bacău la Drapelul purtat de o gardă formată din militari și a continuat cu slujbe religioase susținute de preoți ortodocși și romano-catolici.

După care, comandantul Garnizoanei Bacău, comandorul Ciprian Marin, a transmis mesajul Șefului Statului Major al Apărării Terestre, generalul Gheorghiță Vlad, cu prilejul Zilei Armatei 2024, iar despre semnificația acestei zile au vorbit și subprefectul Narcis Jitaru și președintele Filialei „Oituz” din Bacău a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere – col. (rtr) Costel Ciupercă.

După alocuțiuni, la Monumentul Eroilor au fost depuse flori și coroane de flori.

Iar la final a avut loc defilarea plutoanelor de militari și a Muzicii Militare a Garnizoanei. 

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari români, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe și sacrificii, la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014