14 noiembrie 2024

Cercul pedagogic al profesorilor de limba engleză

Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi din comuna Gîrleni a fost, zilele acestea, gazda cercului pedagogic nr.2 al profesorilor de engleză, activitate care a stat sub semnul creativității, deschiderii și varietății.
Au participat profesorii de limbă engleză, de la școala gazdă, Anamaria Domnina Gînju, Nicoleta Lungu, Monica Căpățînă, reponsabila cercului nr.2, prof.Cristina Ghiciușcă, alături de profesori din județ invitați de cele trei profesoare și elevii claselor a VI-a A și a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi.

Prima lecție demonstrativă din cadrul cercului pedagogic a fost susținută de prof. Nicoleta Lungu, care împreună cu elevii clasei a VI-a A au realizat o activitate transdisciplinară cu tema „Earth is Dearer than Gold / Pământul este mai prețios decât aurul”, în care au dezbtătut problema încălzirii globale, dar și posibilele soluții de prevenire și protejare a mediului înconjurător.



Prof. Monica Căpățână a prezentat referatul cu tema „Teaching English through Creative Activities and Games” prin care a evidențiat valoarea educațională a jocurilor și activităților creative cu scopul de a ajuta elevii să interacționeze, să coopereze și să folosească limba engleză într-un mod constructiv și pozitiv. În partea finală a cercului pedagogic, prof. Anamaria Domnina Gînju a susținut lecția demonstrativă cu titlul „Celebrating Thanksgiving Day in a Cultural Island / Sărbătorind Ziua Recunoștinței într-o insulă culturală”, la clasa a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi.

În cadrul acestei lecții, profesorul coordonator și-a propus să familiarizeze elevii cu valorile specifice spațiului anglofon, prin studierea caracteristicilor sărbătorii de Thankgsgiving din SUA, prin activități creative și interactive, „cultural island”, „culture capsules”, ”celebrating festivals” exemplificate cu ajutorul unor metode activ-participative: imagini, postere, exemple autentice, descrieri, demonstrații, prezentare PowerPoint.

În încheierea activității, elevii clasei a VI-a B au cântat Autumn Harvest și au oferit felicitări, mere proaspete oaspeților adresându-le întrebarea: „What are you thankful for today?/Pentru ce sunteți recunoscător astăzi?”
După activitățile din cadrul cercului pedagogic de limba engleză, elevii clasei a III-a A coordonați de prof.înv.primar Sorina Ghiurcă i-au încântat pe invitați cu un mini-recital de cântece folk în cinstea Centenarului Unirii care se apropie.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014