15 noiembrie 2024

Cercetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului

Poliţiştii au depistat la data de 05.10.2014, în jurul orei 04.00, pe raza comunei Solonţ, un tânăr de 25 de ani, din comuna Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Moineşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.



În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

• La data de 05.10.2014, în jurul orei 16.30, în oraşul Dărmăneşti, pe strada Uzinei, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat de 57 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Comăneşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014