15 noiembrie 2024

Centrul Daniel inaugurează spaţiul de terapii în aer liber

Asociaţia CENTRUL DANIEL are deosebita plăcere de a vă invita la inaugurarea spaţiului de terapii în aer liber pentru copii şi tineri. Totodată, în cadrul acestui eveniment avem prilejul de a sărbători 24 de ani de activitate în folosul comunităţii precum şi Ziua Internaţională a Copilului.

Evenimentul va avea loc în data de 21 iunie 2017, cu începere de la ora 10.30 şi se va desfăşura cu participarea autorităţilor locale, a beneficiariarilor noştri şi a familiilor acestora, a reprezentanţilor diverselor ONG-uri şi instituţii ale statului, precum şi a mass-mediei.



Acest moment marchează împlinirea a 24 de ani de implicare activă şi responsabilă în sprijinirea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi sau boli invalidante, prin oferirea de servicii specializate de recuperare şi reabilitare, prin oferirea de servicii de asistenţă socială şi consiliere, prin crearea de modele de bune practici în serviciile sociale cu recunoastere naţională, prin diverse acţiuni menite să amelioreze calitatea vieţii acestora. O astfel de acţiune de creştere a calităţii vieţii beneficiarilor noştri a fost adaptarea şi amenajarea terasei într-un spaţiu destinat terapiilor în aer liber, sub forma unui loc de joacă, unde vor putea fi organizate activităţi terapeutice integrate între copii / tineri cu dizabilităţi şi copii / tineri tipici. Spaţiul de terapie a apărut din dorinţa noastră de a diversifica gama serviciilor cât şi pentru a răspunde nevoilor permanente ale beneficiarilor şi famiilor acestora de a desfăşura programe terapeutice care să acopere o varietate cât mai largă de medii de viaţă.

Acest deziderat sperăm să aibă drept consecinţe: stabilirea unei relaţii terapeutice mai apropiate, evitarea rutinei în programul de recuperare, care adesea este de lungă durată, conștientizarea comunităţii privind dificultăţile cu care persoanele cu dizabilități se confruntă şi o mai bună integrare a acestora în societate.

Agenda evenimentului va fi următoarea:

– ora 10. 30 – 11.00 – Primirea invitaţilor;

– ora 11.00 – Deschiderea evenimentului: prezentarea organizaţiei, activităţilor, proiectelor; – prezentarea spaţiului de terapie în aer liber; – discursuri invitaţi;

– ora 11.30 – 14.30 – Deschiderea petrecerii pentru copii: copiii beneficiari ai Centrului Daniel vor avea astfel ocazia să interacţioneze, să socializeze şi să se bucure împreună de noua locaţie dedicată lor.

Multumim din suflet sponsorilor care ne-au sprijinit în amenajarea şi dotarea spaţiului precum şi în organizarea acestui eveniment! Vă aşteptăm să ne fiţi alături şi de această dată !

Iulia C. TIMOFTI
CENTRUL DANIEL BACĂU




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014