Proiectul „Europe Direct”, derulat impreuna cu Universitatea „Vasile Alecsandri”, continua. Coordonatorii amplului program, cu finantare europeana, au organizat un centru de informare in care s-au prezentat actiunile derulate pâna acum, dar si obiectivele, strategiile, politicile europene ce vor fi implementate la nivel regional si local in urmatorii ani.
In Sala de conferinte a Bibliotecii Universitatii „Vasile Alecsandri” din Bacau s-a organizat luni, 25 februarie, o ampla actiune a proiectului cu finantare europeana intitulat „Europe Direct”. Infiintat in urma cu cinci ani, Centrul „Europe Direct” si-a prezentat acum activitatile, dar si obiectivele, stategiile si politicile ce vor fi implementate la nivel regional si local in urmatorii ani. „Nu este numai un bilant al activitatilor, ci si o prezentare a ceea ce vom face in continuare. Totodata, intâlnirea este pentru noi un prilej de multumire catre toti colaboratorii nostri, pentru maniera in care s-au implicat in activitatile pe care le-am realizat impreuna. Am facut caravane, forumuri, dezbateri, am celebrat toate zilele europene, am organizat scoli de vara, conferinte, simpozioane, work-shopuri, am realizat materiale de informare”, a declarat prof.univ.dr.Doina Cmeciu – coordonator proiect „Europe Direct”. Grupurile tinta ale acestori manifestari sunt elevi, parinti, studenti, directori de scoli, reprezentanti ai comunitatii educationale si nu numai. In acest an, Centrul de informare „Europe Direct” isi propune sa organizeze mai multe campanii de informare, dar si o scoala de vara de training si comunicare, conferinte, colaje de seminarii si ateliere, expozitii de fotografii, toate sub tematicile Uniunii Europene.
Centrul „Europe Direct” Bacau a primit aprobare de derulare a noi activitati pentru urmatorii 5 ani de proiect. Finantarea lor este asigurata in proportie de 50 la suta de Comisia Europeana, iar restul, de partenerii din proiect si Universitatea „Vasile Alecsandri”, pe o valoarea totala de 40.000 euro/an.
„Este o colaborare placuta, interesanta si fructuoasa intre noi si Centrul «Europe Direct». Colaboram cu o formatie de camera si una individuala, organizam concerte pentru elevi, oameni bolnavi, batrâni, tineri, studenti, dar si cursuri atractive de istorie a muzicii.”
Adrian Gheorghe – violonist Filarmonica Bacau„Impreuna cu Centrul «Europe Direct» am desfasurat in ultimii ani mai multe activitati impreuna cu voluntarii nostri in scolile din judetul Bacau, nu numai din municipiul Bacau, am avut chiar si schimburi de experienta cu colegii din strainatate . In viitor, ne propunem sa realizam mai multe campanii de prevenire a consumului de droguri in comunitate.”
Marta Butnaru – inspector de specialitate Centru Antidrog Bacau