15 noiembrie 2024

Centralele termice, bombe cu efect intârziat in casele bacauanilor

Intoarcerea centralistilor la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice va deveni o certitudine peste câtiva ani. Mircea Matei, administrator la Asociatia de proprietari nr. 3 din municipiul Bacau, este unul dintre bacauanii care cred acest lucru. „Sistemul centralizat a fost distrus odata cu aparitia centralelor termice de apartament.

Dupa parerea mea, nu trebuia sa se foloseasca aceste centrale termice, care nu au facut altceva decât sa duca la imbogatirea unora. Caldura data de centrala termica nu se compara cu cea pe care o regasim la caloriferele racordate la punctele termice ale CET-ului”, crede Mircea Matei.



El mai spune ca la centrala de apartament, apa este sub orice critica, iar compozitia chimica nu mai este aceeasi, aratând cu degetul spre cei care s-au imbogatit vânzând repartitoare, dar si spre comerciantii de centrale termice. “Asa s-a distrus o retea care functiona foarte bine. Din cauza centralistilor, la mine in asociatie, putinii oameni care au ramas la CET nu au apa calda de ani de zile.

Consumul este mic, consumatorii din ce in ce mai putini, iar apa calda curge rece, pentru ca, nefiind recirculata, ea nu are timp sa se incalzeasca. Nimeni nu mai este dispus sa lase robinetul de apa calda deschis 20 de minute, ca sa curga in final o apa calie”, sustine administratorul Matei.

Caloriferele de fonta, mai sanatoase!

In opinia acestuia, centralele de apartament sunt adevarate bombe cu efect intârziat in locuintele persoanelor in vârsta.

„Centralele functioneaza pe baza de gaze naturale, iar batrânii nu mai sunt la fel de vigilenti. Unii uita centrala deschisa, altii nu prea mai vad, iar altii nu au montate avertizoare pentru scurgerile de gaz metan”, spune Matei. El este convins ca centralistii se vor intoarce la CET, date fiind costurile mari pentru repararea unei centrale. Numai o piesa te poate costa jumatate din valoarea centralei caz in care ori schimbi centrala ori te intorci la sistemul centralizat. Unii “centralisti” admit ca o centrala nu asigura confortul termic pe care il aveau pe vremea când erau racordati la CET.

“Pe vremea aceea aveam calorifere «sanatoase», din fonta. Se infierbântau atât de tare, incât nu puteai sa pui mâna pe ele. M-am luat dupa copii si mi-am pus centrala, ca sa reduc din costuri, insa, era mai bine la CET. Nici apa calda nu este la fel de fierbinte si trebuie sa astepti putin pâna o incalzeste centrala. Când mai da câte o eroare, trebuie sa-mi sun baiatul, sa vina la mine. Mie mi-e teama sa umblu la masinaria asta, ca nu cumva sa explodeze”, spune Marcus Ilievici.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014