15 noiembrie 2024

Centenarul Marii Uniri la Obârșia Mioriței

Cașinul cunoaște bucuria desfășurării mai multor manifestări cultural – artistice care au loc în aceste zile sub genericul ”Centenarul Marii Uniri la Obârșia Mioriței”.

Luni 13 august, în prima zi a ”Sărbătorii Cașinului”, după un periplu la Monumentul ”Obârșia Mioriței” (monument cioplit în lemn, care se află în munții Zboinei, în locul unde se întâlnesc meleagurile ”baciului moldovean cu cele ale baciului vrâncean și cel ardelean ”–după cum evidențiază legendara baladă), au loc și activități de cinstire a eroilor.



Astfel, vor fi depuse coroane de flori și va avea loc un ceremonial militar la Crucea Recunoștinței, care este ridicată în memoria celor care și-au dat viața în Primul Război Mondial în luptele de la Sticlărie.

Aici, pe valea Curiței, în urmă cu 101 ani, Brigada a II a Călărași a respins atacurile inamicului spre dealul Chioșurile și s-a repliat spre Măgura Cașinului , rezistând eroic într-o contraofensivă cu mari pierderi de vieți omenești. În atmosfera ceremonialului militar va fi dezvelită și o placă comemorativă, la Cimitirul Crucilor de Mesteacăn (aflat pe un deal între localitățile Cașin și Curița), unde flutură spre zarea înălțimilor un steag tricolor.

Marți, 14 august, reprezentanți ai comunităților românești din toate regiunile locuite de români, ce sunt prezenți la Cașin, participă la o sesiune de comunicări științifice, tema acesteaia fiind ”Transhumanța și Românitatea”.

În după – amiaza aceleiași zile va fi vernisată o expoziție de pictură și sculptură în lemn și va avea loc o triplă lansare de carte. Astfel, vor fi prezentate volumele ”Sărbătoarea satului”, ”Obârșia Mioriței – moment și monument întru perenizarea sufletului românesc” și ”Un român ce își dorea să soarbă Prutul”, autorul acestora fiind Constantin Tudose, un antreprenor hărăzit cu darul scrisului – neobosit stăruitor și căutător al identității Cașinului .

”Momentele de vârf” ale acestei sărbători au loc miercuri 15 august, când va fi săvârșită slujba Hramului la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din centrul comunei Cașin.

Această biserică, în stil arhitectonic muntenesc, fără turle, a fost construită în urmă cu mai bine de 300 de ani de către rucărenii și dragoslovenii ce s-au așezat de o parte și de alta a râului Cașin, întemeind actuala așezare. Prin fața acestei monumentale clădiri va avea loc, la orele prânzului, Parada căruțelor cu coviltir. După – amiază, de la ora 16, în atmosfera unui mare spectacol popular, de cântec și dans, se va desfășura festivitatea de înfrățire între comuna Cașin și comunele Mahala (din raionul Noua Suliță, regiunea Cernăuți, Republica Ucraina) și din Colibași (raionul Cahul, Republica Moldova). Este de menționat faptul că în cadrul ”Sărbătorii Cașinului” iubitorii autoturismelor 4 x 4 au fost provocați la un concurs de Off – Road (dotat cu Trofeul ”Curița Sticlărie 2018”) și au fost loc și întrecerile celei de-a XIX a ediții a unei competiții de minifotbal.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img

Alte titluri

- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014