27 decembrie 2024

Cella Delavrancea, Arghezi, Alecsandri și Eminescu la simularea de la Bacalaureat

Săptămâna a debutat cu emoții pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a care au început simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat. Prima probă a fost cea la Limba și literatura română. Dacă primele două subiecte pentru elevii de clasa a XII-a au fost comune atât la profilul real, cât și la uman, redactarea unui text de 150 de cuvinte în baza unui extras din volumul „Dintr-un secol de viață” de Cella Delavrancea, precum și un comentariu pe un text din „Cenușa visătorilor” de Tudor Arghezi, la subiectul III, cei de la real au avut de redactat un eseu în baza unui roman interbelic studiat, iar cei de la uman, să construiască un eseu în baza unui personaj dintr-un roman psihologic studiat.

Situația a fost similară și pentru elevii de clasa a XI-a, care la primele două subiecte au avut de analizat un text raportându-se la informațiile extrase „Din amintirile mele” de Ecaterina Logadi, respectiv prezentarea rolului notațiilor autorului dintr-un text din „Sânziana și Pepelea” de Vasile Alecsandri. Pentru subiectul III, elevii de clasa a XI-a de la profilul real au avut de redactat un eseu în care să prezinte particularitățile unei nuvele studiate, iar cei de la uman au avut de redactat un eseu în baza unui text poetic studiat, din opera lui Mihai Eminescu. Subiectele complete le regăsiți pe site-ul nostru, www.desteptarea.ro.



Simulările s-au desfășurat în cele 34 de centre stabilite de către Inspectoratul Școlar Județean Bacău, 15 dintre acestea fiind în municipiul Bacău. Din cei 4.197 de elevi de clasa a XI-a înscriși pentru aceste examene, au fost prezenți 3.992, iar din cei 4.071 de elevi din anul terminal al ciclului de liceu, au fost prezenți 3.794.

Simulările la examenul de bacalaureat continuă astăzi cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, în județul Bacău nefiind înscriși pentru această probă. Mâine se va susține simularea la proba scrisă obligatorie în funcție de profil (Matematică pentru real sau Istorie la uman), urmând ca vineri, 30 martie, să se desfășoare doar pentru elevii de clasa a XII-a, proba scrisă la alegere. Rezultatele vor fi comunicate elevilor pe 30 martie, iar notele nu vor fi trecute în catalog.

„A fost ușor iar subiectele simple. Nu pot să spun că simularea este un exercițiu bun. Dimpotrivă, mi se pare inutil, pentru că nu ne ajută cu nimic. Este doar un stres în plus. Mi se pare prea devreme pentru noi, cei de-a XI-a. La această simulare, cel mai mult mi-a plăcut subiectul doi, în care am avut de vorbit despre notațiile autorului într-o operă dramatică. Dacă va fi așa și anul viitor, nu-mi fac probleme. Iau măcar un 9.50.”
Madălina Coceangă, elevă clasa a XI-a

„Chiar nu a fost greu, doar am fost puțin surprins la subiectul al treilea, pentru că nu mă așteptam să cadă «Ion», adică un roman psihologic. Mă gândeam mai mult la poezie. Dar chiar și în aceste condiții am rezolvat totul cu ușurință. Nu am avut nicio emoție. Nu pot să spun că au fost diferențe față de anul trecut. A fost cam la fel. Important este că mă simt pregătit și chiar nu-mi fac griji.”
Iulian Ciucă, elev clasa a XII-a

„A fost super la simulare chiar dacă subiectele nu mi s-au părut chiar așa de ușoare. Cu toate acestea am rezolvat tot. Spre deosebire de simulările pe care le-am susținut anul trecut, anul acesta a fost mai greu. Cu toate acestea este o experiență importantă și un antrenament bun și dacă va fi așa și la bac n-ar trebui să-mi fac probleme.”
Raluca Boacă, elevă clasa a XII-a



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img