23 noiembrie 2024

Celebra marcă poștală „Cap de bour” va fi expusă în premieră națională la Muzeul Literaturii Române Iași

În perioada 12-14 septembrie, Muzeul Literaturii Române Iași va organiza și va găzdui evenimente culturale de excepție, cu intrare gratuită: Toamna filatelică ieșeană și Târgul de carte și bucate.
Sâmbătă, 13 septembrie, între orele 10:00 – 18:00, la muzeul „Vasile Pogor” vor fi expuse mărci poștale celebre în toată lumea, mai precis două mărci Cap de Bour de 54 Parale neuzate și o marcă de 108 Parale ștampilată. Potrivit doamnei Laura Limbău, director operational al Poștei Române Iași, „proiectul aduce la Iași în premieră națională vestitul timbru Cap de Bour”.

Proiectul face parte dintr-un eveniment mai amplu, aflat la cea de a doua ediție, Toamna filatelică ieșeană, organizat de Asociația pentru Dezvoltare Personală din Iași, care se va desfășura în curtea și în incinta muzeului „Vasile Pogor” în perioada 13 – 14 septembrie 2014, în intervalul orar 10-18:00. Anul acesta, tema evenimentului este Clasoarele copilăriei, iar participanții de toate vârstele vor avea posibilitatea să-și expună timbrele adunate încă din copilărie, iar filateliștii profesioniști le vor acorda sprijin și îndrumare în evaluarea propriilor colecții. Participanții și invitații vor avea ocazia să ia parte la un târg al colecționarilor si la o lansare de ștampilă omagială „Toamna filatelică ieșeană – Ediția a doua – Clasoarele Copilăriei” dedicata comemorării a 125 de ani de la moartea marelui povestitor Ion Creangă. Copiii și tinerii de vârstă școlară vor fi implicați în activități adaptate special pentru ei, vor participa la un workshop cu tema „Timbrul românesc ” și la o vizionare de film cu tema „Istoria Poștei Române”.



Un alt eveniment găzduit în curtea muzeului „Vasile Pogor” în perioada 12-14 septembrie este Târgul de carte și bucate, care are două componente: CARTFEST și Târgul de Bucate Boierești, organizat de către Asociația pentru Promovarea și Sprijinirea Inițiativelor de Dezvoltare Economică și Socială în colaborare cu Camera Agricolă Iași și și Asociația Târgoveților Iași.

În cadrul Târgului de carte CARTFEST se vor reuni edituri locale și naționale și vor avea loc o serie de programe artistice susținute de către artiști locali, precum și prezentări de reviste culturale. De asemenea, va fi amenajat un loc special pentru donații de cărți în vederea îmbogățirii Bibliotecii din Parcul Lecturii.

A doua componentă a Târgului de carte și bucate este constituită de Târgul de Bucate Boierești, unde se vor putea încerca mâncăruri cu specific românesc și se vor putea degusta vinuri, produsele fiind prezentate de către producători locali. „Prin astfel de initiative încurajăm producătorii locali să expună în cadre alternative și credem că rețeta carte și bucate va fi de mare succes, mai ales având în vedere proiectele anterioare pe care le-am avut cu Muzeul Literaturii Române Iași”, a declarat Monica Ionela Pandelea, director executiv al Camerei Agricole Judetene Iași.

Mai multe detalii despre expunerea în premieră națională a mărcii poștale „Cap de bour”la Muzeul Literaturii Române Iași, Toamna filatelică ieșeană, precum și Târgul de carte și bucate se regăsesc pe site-ul www.muzeulliteraturiiasi.ro, precum și pe pagina de Facebook a MLR Iași.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014