8 noiembrie 2024

Cele mai costisitoare și cele mai profitabile hobby

Echitație: între 50 RON și 400 EURO pe lună

Echitația este unul dintre cele mai elegante sporturi, făcând parte alături de scrimă și golf din categoria sporturilor asociate înaltei societăți. Este de asemenea și un sport olimpic cu probe de dresaj și curse, fiind practicat atât ca hobby, cât și ca sport de performanță.
15835565401_2960cc8c1d_z
Sursă foto: State Library of South Australia



Practicată pentru prim dată ca sport la jumătatea secolului XIX la Iași, în timpul domniei voievodului Sturdza, perioadă în care este construit și primul hipodrom din România, centrul de activitate al echitației românești se mută după Unirea Principatelor la București, răspândindu-se apoi ca activitate sportivă și de petrecere a timpului liber pe întreg teritoriul țării.

15450525557_f164e8ca32_z

Sursă foto: Dark Dwarf

Pentru fanii acestui sport de mare ținută, echitația este o pasiune care scoate destul de mulți bani din buzunare. Românii obișnuiți, care nu-și permit să cumpere, să crească și să antreneze un cal propriu, plătesc de la 50 de ron pe oră până la peste 100 ron pentru o oră de echitație cu instructor, în funcție de oraș și club. Un echipament complet de echitație ajunge la o valoare de aproximativ 1.500 ron, iar pentru cei care vor să meargă la următorul nivel și să devină proprietarii unul cal, costurile depășesc 4.000 euro cu achiziția și aproximativ 400 euro/lună cu întreținerea într-un centru de echitație.

Pilotajul de avioane ușoare și ultra ușoare

Hobby nou descoperit de vedete locale precum Inna, Monica Dascălu și Andrei Negrean, pilotajul pe avioane ușoare sau ultra ușoare nu este pentru oricine. Pentru cei care își descoperă pasiunea undeva între vârsta de 16 și 23 de ani, norocul și promptitudinea bate la ușă cu lecții gratuite la Aeroclubul României.

6448342393_5ccfd69d90_z

Sursă foto: Steve Betts

Dar cum cei mai mulți dintre noi începem să visăm la o viață mai antrenantă, în care să facem ceva deosebit în afara orelor de birou, după vârsta limită, hobby-urile de acest gen costă. Sau cel puțin lecțiile de pilotaj, pentru care se plătește de la 100 euro în sus pe oră. Pentru cei care vor să obțină și o licență, examinarea se face după un minim de 45 de ore de zbor cu instructor și ajunge la aproximativ 450 euro.

Cei care se decid să își cumpere propriul avion, trebuie să ia în considerare că investiția pentru un avion ușor începe de la 5.000 de euro. Costurile continuă însă cu cele de întreținere, combustibil, taxe de aterizare (între 30 euro și 600 de euro în funcție de oraș), chirie (între 100 și 500 de euro pe lună), revizia (între 300 și 1.500 euro) și asigurarea, reprezentând între 6 și 10% din valoarea aeronavei.

Cățărări sau alpinism

Pe munte sau în sală, cățărările sunt un alt sport care scot bani destui din buzunarele amatorilor, cățărările pe munte fiind totuși cele mai costisitoare. Costurile provin ca și în cazul echitației în primul rând din echipament, care trebuie să fie de cea mai bună calitate, pentru că echipamentul este cel care oferă siguranța în acest sport. Papuci de cățărare, sac cu magneziu, rucsac de capacitate mică sau medie pentru echipament și provizii, ham, corzi, dispozitive de asigurare, cască de protectie și cuțit sunt doar elementele de bază de care are nevoie o persoană pasionată de cățărări.

Video: Prima lecție de alpinism

Papucii de cățărare costă de la 200 de ron în sus, investiția în rucsac poate varia de la 20-30 de ron până la peste 150 ron, în funcție de pretenții și calitatea vizată, hamul costă cel puțin 200 de ron, 10 metri de coardă pot costa peste 350 de ron, prețul pentru o cască de protecție începe de la 200 de ron, la care se mai adaugă celelalte elemente indispensabile care aduc investiția în acest hobby la minim 1.500 ron. La care se mai adaugă costul de deplasare, cazare și masă, în natură sau la hotel, dacă pasionatul de cățărări nu locuiește într-o zonă montană.

15997075301_176f0cf388_z

Sursă foto: Maria Ly

Țesutul, tricotatul, împletitul

De cealaltă parte a axei hobbyurilor se află pasiunile care nu numai că nu costă foarte mult, dar au și un potențial ridicat de a aduce venituri. Deși țesutul și împletitul sună ca o listă de hobby-uri de pe vremea bunicii, activitățile care țin de artizanat câștigă tot mai mult teren în lista de pasiuni care aduc venituri frumoase.

15941053811_ab9e55a654_z

Sursă foto: Kim Piper Werker

De la fulare, pulovere, șosete și până la mici obiecte decorative, aceste hobby-uri pot fi utilizate fie pentru a crea produse de îmbrăcăminte pentru propria folosință, fie cu destinație comercială, expuse spre vânzare pe bloguri și website-uri dedicate produselor handmade. Un fular handmade se vinde la prețuri cuprinse între 50 și 200 de ron, prețurile pentru fesuri pleacă de la 20 de ron, iar puloverele pentru bebeluși pot aduce de la 15 la 50 ron pe bucată.

Jocurile de noroc

Știința numerelor la loto, interesul pentru păcănele sau pasiunea pentru jocurile de poker on-line aduc multor români venituri interesante. Este adevărat că hobby-urile din acestă categorie pot costa mult sau foarte mult, dar spre deosebire de cele menționate mai sus, jocurile de noroc nu implică un cost impus și necesar, ci un cost care ține mai mult de pricepere și talent. Doar la tragerile Loto din 5 februarie au fost câștigați peste 600 milioane de ron, câștigul mediu zilnic la păcănele poate depăși 250 de euro, iar la poker on-line, pasionații care se mai și pricep, pot câștiga și zeci de mii de euro. Totul ține de alegerea site-ului potrivit care asigură o rată a plătților cât mai apropiată de 100%, o varietate de jocuri așa cum se regăsește pe PokerStars astfel încât fiecare jucător să poată juca varianta care îi oferă cele mai multe avantaje, tutoriale și nu în ultimul rând o locație virtuală care adună în același loc jucători de toate niveluri.

8323090129_495b492b98_z

Sursă foto: Jeff Kubina

Fotografia

Un alt hobby care aduce bani. Dacă în anii din urmă pentru a fi fotograf amator aveai neapărat nevoie de un aparat performant, în zilele de azi un smartphone te poate scoate cămașă curată dacă ai talent, știi cum să-l folosești și te pricepi să faci fotografii cu compoziții deosebite. Poze bune se pot face și cu un aparat foto compact sau bridge, sau pentru cei care vor să înceapă cu dreptul și toate șansele de reușită, un DSLR. Pe marile website-uri de fotografii, pasionații pot câștiga de la câțiva cenți și până la 20 de euro de fotografie descărcată.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014