27 decembrie 2024

CONTRASENS

Cele două tablouri

„Momentul” Caracal este constituit din două mari tablouri: pe de o parte cele două fete dispărute, tragedia lor, a familiilor lor și, pe de altă parte, marea masă a celor care încearcă să profite de pe urma acestei tragedii. Cele două tablouri interacționează dar, că să înțelegem imaginea de ansamblu, trebuie analizate separat. Se vorbește despre o rețea de trafic de carne vie în zonă, cu acuze apărute încă de acum câțiva ani și despre care nu se mai știe nimic. Este interesant că ancheta oficială nu a luat în calcul acest aspect. În schimb, toată lumea este convinsă că un tip de 60 de ani, cu ceva probleme psihice, a reușit să ucidă de unul singur două fete și să facă dispărute cadavrele acestora. Problema este că această explicație mulțumește aproape toată lumea.

Pentru că, în primul rând, vine ca o nesperată fumigenă care să acopere cazul de la Baia de Aramă, când procurorii și mascații au scos cu forța o copilă pe care Justiția a dat-o la export, în SUA. Apoi, structurile politico-statale care încearcă impunerea unei legislații extreme cu care să controleze zona politică au marșat pe ideea că dacă nu se schimbau „legile Justiției”, cazul era rezolvat. O minciună gogonată, demolată chiar din interiorul Justiției, dar care a prins la publicul de factură #rezist. Nu trebuie uitat nici conflictul care se desfășoară la nivelul serviciilor secrete; prin faptul că poate controla rezultatul alegerilor, STS este râvnit din toate părțile. Armata a cerut să preia acest serviciu, iar noi știm că MApN e controlat dinspre Washington. Zona politică profită și ea de tragedie în perspectiva alegerilor din toamnă; dacă Dragnea nu era la închisoare, în mod sigur era făcut răspunzător de problemă.



Se remarcă, totuși, o disperare din partea lui Iohannis, care părea mulțumit de perspectiva unui tur doi cu Viorica Dăncilă. Atacul la STS și posibilitatea pierderii controlului acestuia a generat o contraofensivă generală a propagandiștilor Sistemului care, chiar cu riscul de a fi deconspirați, s-au pus cu pieptul gol în fața serviciului pentru a-l proteja. Semn că miza este foarte mare.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img