De fiecare data când vine vorba ca Guvernul sa mai aplice o scumpire, aduce ca argument ca si-asa in România e cel mai mic pret din UE si, deci, sa nu mai comentam. Premierul Victor Ponta a tinut sa ne aminteasca si cu ocazia introducerii accizei suplimentare la benzina si motorina ca tara noastra avea cel mai mic pret la carburant.
Argumentele de acest gen par corecte, insa, in realitate sunt gresite deoarece aduc in discutie valoarea absoluta a unor preturi, fara a tine seama de aspectul relativ al acestora. Da, poate ca in România o fi cel mai mic pret la benzina din UE, dar, daca o sa comparam veniturile românilor cu cele ale nemtilor, vom observa ca, desi in Germania pretul unui litru de carburant este mai mare, un salariat din aceasta tara va putea cumpara din leafa de 2-3 ori mai multa benzina decât un român.
Sunt sigur ca nici macar guvernantii care ne prostesc cu aceste argumente nu le cred; problema este ca lipsa de reactie a românilor fata de aceste metode de convingere ii incurajeaza sa insiste in continuare.
Aceasta atitudine face parte dintr-un proces mai amplu care incearca sa ne convinga ca e bine si sanatos sa aducem preturile la nivelul celor din UE. Un exemplu concludent este pretul la gazul metan, care, ni se spune, trebuie aliniat pe pretul international desi costurile de extractie pentru gazul din România sunt mult mai mici. Dar, cum in momentul de fata de exploatarea si tranportul gazului la noi in tara se ocupa nemtii si francezii, este clar de ce se doreste alinierea la pretul gazului de import.
Problema cea mai importanta este, insa, alta: sub astfel de pretexte, aparent logice, tarile cu resurse sunt impiedicate sa profite de avantajul competitional pe care-l detin si, in acelasi timp, cei care au pus mâna pe exploatarea resurselor obtin profituri fabuloase.
