Una dintre atitudinile pe care trebuie să le avem la cumpăna dintre ani este aceea de mulţumire la adresa lui Dumnezeu. Minunea vindecării celor zece leproşi este o întâmplare deosebită, din care putem să învăţăm multe lucruri despre mulţumire şi ne-mulţumire. Din zece leproşi care au fost vindecaţi de Iisus, nouă au plecat şi şi-au văzut de treburile lor, iar unul dintre ei s-a întors ca să-I mulţumească. Ceea ce şochează, încă de la bun început, este disproporţia zdrobitoare dintre cei care au mulţumit lui Dumnezeu pentru vindecarea primită şi cei care nu au mulţumit lui Dumnezeu pentru aceasta.
Boala de care sufereau aceşti zece oameni era cumplită nu numai din cauza faptului că era o boală incurabilă, care conducea la descompunerea lentă a mădularelor afectate, ci şi din cauza faptului că era o boală contagioasă, care implica excluderea din familie, din locuinţă, din societate şi din tot ce însemna viaţă publică a celui afectat. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva cu totul nebănuit şi neaşteptat, care a rupt şirul evenimentelor plictisitoare şi dureroase, ale vieţii de ghetou, a celor zece leproşi: Prin zonă a trecut un rabin al lui Israel, despre care circula zvonul că a vindecat mulţi oameni şi suferinzi de bolile cele mai cumplite.
Leproşii, făcând şi ei parte din categoria oamenilor nenorociţi care se agaţă cu disperare de orice speranţă, au început să strige după ajutor. Domnul Iisus, care niciodată n-a rămas insensibil la astfel de strigăte, i-a vindecat. Însă interesant este modul în care a făcut lucrul acesta: i-a trimis să se arate preoţilor. Conform prescripţiilor Vechiului Testament, preoţii erau cei care constatau prezenţa bolii, evoluţia sau vindecarea ei, şi tot preoţii decideau dacă cel afectat, putea să reintre în societate sau să rămână mai departe în izolare. Minunea a constat în faptul că în drum spre preoţi, dintr-o dată, cu toţii, s-au văzut curăţiţi. Boala, adesea, îi uneşte pe oameni, şi face să dispară prejudecăţile şi barierele dintre ei. Ca leproşi, au convieţuit bine şi evreii şi samaritenii. Însă când s-au văzut vindecaţi n-au mai putut sta împreună. Numai unul şi-a adus aminte de condiţia sa de demult…
Al zecelea lepros a împlinit în mod practic cuvintele adresate de către Domnul Iisus ucenicilor, atunci când aceştia L-au întrebat ce răsplată vor avea, datorită lucrurilor la care au renunţat, pentru a-L urma pe El: ,,Şi oricine a lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa veşnică.” (Matei 19,29) Al zecelea lepros a renunţat la casă, fraţi, surori, tată, mamă, nevastă, feciori şi holde, pentru Domnul Isus. El L-a pus pe Domnul Isus înaintea tuturor acestor lucruri. Atitudinea lui a fost catalogată, drept credinţă, şi prin urmare a primit mântuirea.
O cât de adevărate sunt cuvintele Domnului Iisus din Ioan 12: 25-26: ,,Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde Sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.”
Pr. Liviu Burlacu
Centrul „Izvorul Tămăduirii” – Bacău
