Pe 12 noiembrie, în calendarul ortodox, sunt pomeniți patru sfinți din zona Năsăudului. Se numesc Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra și Vasile Oichi din Telciu, iar povestea lor ar trebui să fie cunoscută.
Ei au murit în 1763, într-o perioadă grea pentru românii din Transilvania, care erau sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.
Atanasie Todoran s-a născut într-o familie de țărani din Bichigiu, într-un colț al lumii care și acum, e marcat de munți și tradiții. Nu a fost doar un țăran care muncea pământul; era un lider, un om care se implica în tot ce însemna viața comunității. A fost și soldat, și chiar ajunsese la Viena, dar, din cauza unor neînțelegeri, a ales să dezerteze și să se ascundă în munți, pentru a-și salva viața.
În perioada 1761-1762, Atanasie, alături de alți fruntași din zonă, a negociat cu autoritățile de la Viena pentru a obține drepturi pentru românii din acele sate. În schimbul înrolării lor în regimentul de grăniceri, Atanasie a cerut să li se garanteze că nu vor fi obligați să renunțe la religia ortodoxă. Dar promisiunile imperiale nu s-au ținut.
Pe 10 mai 1763, a avut loc un moment simbolic, la Salva, unde autoritățile imperiale au sfințit steagurile Regimentului de grăniceri și i-au chemat pe soldați să depună jurământul față de guvernul de la Viena. Aici, Atanasie Todoran a ieșit în fața lor și le-a spus soldaților că nu pot purta armele pentru un guvern care vrea să le ia credința și că nu trebuie să accepte să fie trădători ai strămoșilor lor. Cuvintele lui au fost atât de înflăcărate, încât mulți dintre soldați s-au răzvrătit, au aruncat armele și au refuzat să depună jurământul.
Această revoltă nu a rămas fără consecințe. Autoritățile imperiale au reacționat rapid și dur. Pe 12 noiembrie 1763, Atanasie și ceilalți trei bărbați – Vasile Dumitru, Marin Grigore și Vasile Oichi – au fost condamnați la moarte. Atanasie a fost torturat și frânt cu roata, în timp ce ceilalți au fost spânzurați. Trupurile lor au fost mutilate, iar capetele și bucăți din corpurile lor au fost expuse public, pentru a descuraja pe oricine ar fi vrut să le urmeze exemplul.
E o poveste care nu trebuie uitată. Ei au arătat lumii că nici o putere nu poate înfrunta credința și dârzenia unui popor care știe ce înseamnă să lupți pentru adevăr și dreptate.
