Radiografia pe grupe de vârsta a somerilor aflati in evidenta Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau arata un lucru ingrijorator. Ponderea in totalul celor peste 15.000 de someri inregistrati oficial o reprezinta persoanele care sunt la vârsta activa, multe dintre ele fiind tinere sau foarte tinere. Practic, 47,5 la suta din totalul somerilor au mai putin de 40 de ani iar 25,4 la suta au intre 40 si 49 de ani. Dintre cei mai tineri someri, marea majoritate o detin absolventii promotiei 2012. Peste 3.000 de someri au pâna in 25 de ani, iar dintre ei aproape 2.000 sunt absolventi. Din pacate, sanse ca ei si ceilalti sa se angajeze nu exista, oferta de locuri de munca fiind extrem de redusa, de numai 88 locuri vacante. Dar, pentru absolventi, patrunderea pe piata muncii este aproape imposibila si daca ar fi mai multe posturi vacante, deoarece la selectia candidatilor pentru angajare, cei mai multi agenti economici pun conditia experientei in munca. Un obstacol de netrecut se pune acum, insa, si in fata somerilor care au acumulat zeci de ani de vechime in activitate. Pe ei ii dezavantajeaza vârsta inaintata. Cei mai multi agenti economici prefera sa angajeze persoane mai tinere si cu o oarecare experienta in domeniu. Astfel, peste 4.000 de someri care sunt trecuti de 50 de ani si au acumulat 20-35 de ani de munca nu mai au nicio perspectiva de a se angaja, pentru ca au vârsta inaintata.