Câteva mii de ceferiști din toată țara au protestat, vineri, 20 aprilie, în Capitală, ca semn de nemulțumire față de condițiile de muncă și, mai ales, față de starea critică a sectorului feroviar românesc. La miting au participat și circa 60 de ceferiști din Bacău, care au plecat spre București de încă de noaptea.
Protestul, organizat de Federația Mecanicilor de Locomotivă, a demarat la ora 9.00 în fața Ministerului Transporturilor și a fost urmat de un marș până în fața Guvernului. Acțiunea este doar începutul unui șir de proteste, întrucât, luni, 23 aprilie, exact de Ziua ceferistului, mecanicii de locomotivă și nu numai își vor arăta din nou nemulțumirea față de situația deplorabilă a căilor ferate românești.
Aceștia vor protesta tot în fața Ministerului Transporturilor pe care, de altfel, l-au mai pichetat deja de trei ori, luna aceasta, în 5, 12 și 19 aprilie. Sindicaliștii din sectorul feroviar solicită statului să investească în modernizarea transportului pe calea ferată. Oamenii spun că sunt nevoiți să cârpească locomotivele și trenurile, atât viața lor cât şi a călătorilor fiind pusă în pericol la fiecare călătorie.
„Vreau să apreciez faptul că cei care au protestat astăzi nu au cerut în primul rând creșterea salariilor și au cerut lucruri chiar mai importante decât acest lucru – care nu este deloc de neglijat – îmbunătățirea condițiilor de muncă, investiții în structura de cale ferată”, a transmis Lucian Șova, ministrul Trasporturilor. Potrivit ministrului Șova, au fost demarate discuții pentru cumpărarea a peste 400 de garnituri de tip Săgeată Albastră.
Statutul ceferiștilor, pe loc repaus
Ceferiștii mai reclamă și refuzul statului de a le recunoaște o serie de drepturi. „Statutul angajaților din CFR trebuia aprobat și aliniat la cel european, în el fiind incluse atât drepturi, cât și obligații. Acesta ar fi trebuit să rezolve multe dintre problemele noastre. Bunăoară, în prezent, impiegații de mișcare sau personalul de la siguranța circulației se pensionează la 65 de ani, ca orice angajat simplu din toată economia, nu se ține deloc cont de condițiile deosebite de muncă ale acestuia.
Or, înainte, când funcționau grupele de muncă, se puteau pensiona și la 52 de ani, dacă aveau un stagiu de cotizare de minimum 26 de ani”, arată feroviarii băcăuani. Sindicaliștii sunt deciși ca, în cazul în care statul nu le va lua în seamă solicitările, să continue seria protestelor și în perioada următoare, nefiind exclusă greva.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.